Cultura

Vernisaj de desene, la Colegiul „Virgil Madgearu”

 | 06 iunie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Marți, 30 mai 2017, de la ora 14.00, în holul de intrare al Colegiului Economic „Virgil Madgearu” (CEVM) din municipiul Târgu-Jiu a avut loc vernisajul expoziției de desene, realizată de artista colegiului, Guță Maria Alexandra, clasa a X-a F.
Evenimentul s-a bucurat de prezența părinților elevei, profesoara acesteia, Adriana –Lidia Vasile, cadru didactic al Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, a directorului Școlii Populare de Artă, reprezentanți ai ISJ Gorj, conducerea unității școlare și, nu în ultimul rând, de elevii și profesorii iubitori de frumos din colegiu.
Guță Maria Alexandra și profesoara sa au oferit detalii despre modul de realizare al desenelor și au adus mulțumiri celor care au sprijinit eleva în demersul său.
Inedita expoziție, plină de culoare și lumină, nu abordează o temă anume, lucrările de desen și grafică fiind trăirile din fiecare zi ale artistei, a afinităților sufletești și pasiunea simplă pentru artă.
„Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Școlii Populare de Artă. Sperăm că în acest fel să sporim interesul și altor copii pentru artă”, spun reprezentanţii CEVM.
Minodora Sucea

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL