Vernisaj GorjFest 2014, vineri, ora 16,00 – Membrii Fotoclubului Craiovean “Mircea Faria” expun la Târgu Jiu

542

Începuturile mele în fotografie şi, mai apoi, în arta fotografică au la origine pasiunea inoculată de vărul meu Vasile Blendea şi, mai ales, în perioada studenţiei clujene de generosul şi omul plin de har ing. Mircea Albu, membru AFIAP în prezent.

Se înţelege, aveam şi eu o mare doză de patriotism local din moment ce-mi căutam colegi, într-ale fotografiei artistice, mai mari, dar valoroşi printre oltenii mei de-acasă. Unul dintre ei se numea Mircea Faria şi era craiovean. Nu, aş fi mincinos să afirm că l-am cunoscut. Din păcate, n-am avut această minunată şansă. Dar pot să descriu o fotografie artistică a domniei sale, intitulată „Se lasă noaptea” şi care era prezentă în mai toate cărţile de fotografie ca o pildă, iar în albumele de fotografie artistică nu lipsea de niciun fel. Fiind tipărită pe hârtie ori carton de un alb imaculat, uneori şi lucios. Şi dacă tot am vorbit de lucrarea lui Mircea Faria, care a făcut furori în toată lumea la saloane internaţionale, s-o şi descriu niţel. Era vorba, desigur, de o lucrare de artă fotografică alb-negru. Un profil de tânără femeie, cu sânii drepţi şi tari abia descopeiţi de un furou – oricum, ceva lenjerie intină – de care superba femeie se dezbrăca de îţi încânta ochii şi te ducea cu gândul şi la niscaiva aventuri amoroase. Deh, de-ale tinereţii valuri…
Mă bucur că urmaşii craioveni într-ale artei fotografice s-au gândit a-i nemuri numele şi prin adoptarea acestuia de către gruparea Fotoclubul „Mircea Faria”. Sunt ferm convins că la un asemenea nume, Mircea Faria fiind încă din vremea studenţiei mele din Cluj membru al AFIAP – Asociaţia Internaţională a Artiştilot Fotografi – nu poate avea decât discipoli pe măsură. Adică talentaţi.
Vernisajul va avea loc vineri, 31 ianuarie 2014, sub generoasa emblemă a GorjFest 2014, la Târgu Jiu, pe Calea Eroilor, la parterul Centrului de Creaţie, de la ora 16,00.
Nicolae Roşca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here