În perioada studiilor de la Viena, Mihai Eminescu îi scria, lui Iacob Negruzzi, la 11 februarie 1871, printre altele:
„În articolul Echilibrul publicat în „Federaţiunea” (No 38 şi 39 – Mai 1870) am susţinut autonomia Transilvaniei, fărâmarea dualismului, a unei forme ce contrazice natura obiectivă a monarhiei, dreptul ce-l are fiece popor de a-şi determina viaţa prin legi şi de-a avea un propriu organ pentru formularea acestor voinţe, o legislatură. Acest articol a dat însă(ocazie) procurorului public din Pesta de-a mă cita la judecătoria de instrucţiune.(…)”.
Poetul nostru naţional a fost un mare patriot şi militant pentru unitatea naţională a românilor, din fragedă vârstă, până a închis ochii. La Anul Nou 1870, el, împreună cu alţi studenţi români aflaţi la studii în capitala Austriei, au făcut o vizită memorabilă, la Dobling, primului domnitor al Principatelor Unite – Alexandru Ioan Cuza, aflat în exil. Devine partizanul serbărilor de la Putna cu prilejul împlinirii a 400 de ani de la sfinţirea mânăstirii, propunând şi un congres al studenţimii. Serbările aveau să fie amânate, datorită survenirii războiului franco-prusac, pentru anul următor la 15 august. Preşedinte al Comitetului de organizare a fost Ioan Slavici, iar ca secretar, Mihai Eminescu. Serbările au fost o deplină reuşită. Eminescu a mărturisit că au fost multe momente măreţe la acea serbare, dar cel mai sublim şi mişcător al întregii serbări, a fost cel al colonelului Boteanu, care în mare ţinută, după o scurtă cuvântare, a îngenunchiat înaintea mormântului marelui voievod Ştefan cel Mare, şi-a deschis centironul de aur de la brâu şi l-a depus pe mormânt, spunând că îl depune în numele oştirii române, în semn de admirare şi mare veneraţiune, stârnind lacrimile asistenţei. Ce l-a determinat pe Eminescu să-şi exprime punctul de vedere exprimat în „Echilibrul” din presa vremii ?. Evident că lua apărarea românilor din Transilvania, prea mult oprimaţi şi împotriva cărora se ducea o politică de desnaţionalizare, cum îi explicase, mai în amănunt, în altă scrisoare, trimisă, tot din Viena, la 6 februarie 1871. Citez doar ultima frază din acea scrisoare: „…E destul de tristă starea unui popor când trebuie să lupte pentru limbă şi naţionalitate în numele confesiunii religioase căreia-i aparţine.”
„Federaţiunea” era o gazetă politică şi literară, apărută cu primul număr din 2 mai 1868, al cărei proprietar era Alessandru Roman, profesor de limba şi literatura română la Universitatea din Pesta şi deputat de Bihor în parlamentul de la Pesta. În scurt timp, „Federaţiunea” a devenit o publicaţie a tuturor românilor care combătea dualismul austro-ungar şi milita pentru egalitatea în drepturi a românilor cu celelalte naţionalităţi din Ungaria, care trebuia concepută ca un stat federativ, iar Transilvania care avea populaţia majoritară română să-şi recapete autonomia.
Proprietarul şi în acelaşi timp, director şi editor, a fost închis la Vacs, acuzat pentru cele ce se scriau în gazetă. În lipsa acestuia, la conducerea ziarului a rămas Ion Poruţiu, redactor responsabil.
Al Roman, după eliberarea din închisoare, preciza în nr. 116-584 din 14 decembrie/29 noiembrie 1871: „Publicul român ştie că eu în două ocaziuni, în două procese ce avusesem, între altele mai multe, înaintea Curţii Juraţilor din Pesta, am refuzat cu persistenţă a spune numele autorilor articolelor incriminate. Cum de aş putea spune numele corespondenţilor mei expunându-i la persecuţiuni şi neplăceri ? .Aceasta nu am făcut-o şi nici voi face cât timp voi fi redactor”.
După alte două articole – „Să facem un congres”(nr. 33-365 din 17/5 aprilie 1870), „În unire e tăria”(nr. 34-366 din 22/10 aprilie 1870), Eminescu a publicat „Echilibrul”, în două numere(38-370 din 4 mai/22 aprilie 1870 şi 39-371 din 11 mai/29 aprilie 1871, însă toate cele trei articole au fost semnate cu pseudonimul „Varro”, probabil, inspirat de opera eruditului enciclopedist al antichităţii romane, Marcus Terenţiu Varro(116 – 27 înainte de Hristos).
În acest ultim număr, la rubrica „Poşta redacţiei” se specifica: „D-lui Varro(adică autorului articolului „Echilibrul” nn) – să nu te superi, căci în situaţia noastră, nu se poate altminteri”. Era, deci, şi o aprobare celor susţinute de autor. La 5 luni de la publicarea articolelor s-a sesizat procurorul din Pesta. Pentru articolul „Echilibrul”, mai întâi a fost luat la întrebări de către autorităţile ungare, redactorul responsabil Ion Poruţiu, invitaţia fiind reprodusă în nr. 105- 457 din 26/14 octombrie 1870. În articolul respectiv, printre altele se menţiona: „Ungurii nu sunt cu nimica superiori naţiunilor cu care locuiesc la un loc şi acest palat cu spume mincinoase cu care au înşelat Europa e , de aproape privit, forma ridicolă a unei pretenţii ridicole”. Fermitatea şi verticalitatea lui Mihai Eminescu o observăm şi în frazele următoare din acelaşi articol: „E timp să declarăm neted şi clar că în ţara noastră(căci este a noastră mai bine decât a orişicui) noi nu suntem nici vrem să fim maghiari ori nemţi. Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunii noastre”.
Eminescu mai constata că armata imperiului austro-ungar, formată pe de o parte din unguri şi germani, şi români şi slavi, pe de altă parte, în majoritate de 8 la 2, era în favoarea celor din urmă. Eminescu cerea stabilirea echilibrului potrivit componenţei, de aci şi numele articolului. Deşi nu era obligatoriu, Eminescu şi-a dezvăluit identitatea şi că el a semnat cu numele de Varro, asumându-şi responsabilitatea pentru cele scrise, din care considerente a fost şi el citat de către procurorul din Pesta. După cum se ştie, când nu era cunoscut adevăratul autor, răspunderea plana asupra editorului sau proprietarului ziarului. Revista „Familia” a publicat la 13 noiembrie 1870, informaţia lui Poruţiu, potrivit căreia, autorul articolului „Echilibrul” este Mihai Eminescu, bineînţeles, cu acordul poetului.
Delictele de presă erau incriminate în art. 33 din Legea presei XVII din 1848. Încă nu s-a dovedit dacă în acest proces, intentat lui Mihai Eminescu, s-a pronunţat vreo sentinţă de condamnare, însă multe păreri converg spre ipoteza că numele autorului articolului a fost aflat de autorităţi abia la 13 noiembrie 1870, şi cum delictele de presă aveau termen de prescripţie 6 luni, fapta s-ar fi prescris.
Eminescu va mai fi acuzat, într-un proces, la Iaşi.
Consilier juridic pr, Ion M Ungureanu – Ţicleni – Gorj
