„Noi am socotit că nicio jertfă bănească nu este de prisos când e vorba de a pune în mâna unor copii sortiți mai mult muncii fizice o carte care să le facă plăcere și care să-i atragă către cuvântul tipărit, către cultură” – Ștefan Georgescu-Gorjan
„Domnului inginer Gorjan, finului intelectual și omului cinstit, care știe să transforme editura într-un misionarism” – Vintilă Horia (1942)
Printr-un concurs de împrejurări favorabile nouă, am ajuns în posesia mai multor cărți de căpătâi, fără nicio obligație financiară, scrise de către doi distinși intelectuali și scriitori de marcă, soț și soție, Victoria Dragu – Dimitriu și Ștefan Dimitriu. Scrierile Domniile Lor au apărut în prestigioase edituri: Editura Eminescu, Editura Cartea Românească și Editura Vremea. Victoria Dragu – Dimitriu, care a fost timp de patruzeci de ani realizator la Redacția Culturală a Radiodifuziunii, pe lângă volume de versuri și romane, este și autoarea unor cărți de convorbiri: „Poveștile Doamnelor din București” (2004 și 2006), „Povești ale Domnilor din București” (2005), „Alte povești ale doamnelor și domnilor din București” (2006), „Poveștile unui domn din București, Dinu Roco” (2007), „Doamne și Domni la Răspântii bucureștene” (2008), „Povești ale comorilor din București” (2013). Toate au apărut la Editura Vremea.
Distinsa autoare întreprinde o captivantă incursiune în istoria Bucureștilor, a caselor care au adăpostit personalități de mare vogă. Stând de vorbă cu urmașii acestora, află poveștile adorabile ale unor culmi de viață, comori pe care le strânge în paginile acestor fermecătoare cărți cu o valoare documentară inestimabilă. O lume dispărută, care trăiește în amintirile celor puțini rămași. În cartea „Doamne și domni la răspântii bucureștene”, pag. 106, apare convorbirea „Cu Sorana Georgescu – Gorjan, la Răspântia cu Dud și la Răspântia cu Oțetari”. Din aceste convorbiri, aflăm prețioase informații despre tatăl Soranei, inginerul Ștefan Georgescu – Gorjan, și despre Constantin Brâncuși.
Filolog, redactor la publicațiile în limbi străine ale Editurii Academiei Române, redactor de carte la „Dicționarul Englez – Român al Academiei” (1974, 2004), membră în colegiul de redacție al revistelor „Brâncuși” și „Portal – Măiastra”, din Târgu-Jiu, Sorana Georgescu – Gorjan s-a născut în 1939, când tatăl ei, inginerul Ștefan Georgescu – Gorjan, în urma vânzării a trei mii de exemplare din manualul „Principii de electrotehnică”, a cumpărat un Buick de mare eleganță, ultimul model. „Ce copil norocos, care are Buick la poartă!” – spuneau cunoscuții. Sorana Georgescu – Gorjan este deținătoarea arhivei legate de partea tehnică a construcţiei Coloanei Infinite, autor inginer Ștefan Georgescu – Gorjan (1905 – 1985). Ea este autoarea a cinci cărți și a peste 170 de contribuții la cercetarea creației brâncușiene. Traducătoare de cărți și articole din și în română.
Tatăl lui Ștefan Georgescu – Gorjan și bunicul Soranei, Ioan Georgescu – Gorjan, era de origine din Gorj, din localitatea Godinești, lângă Tismana. La fel ca Brâncuși, a plecat de acasă la 10 – 11 ani și s-a dus la Craiova. Inteligent și harnic, a ajuns prim – vânzător la o prăvălie din Strada Madona Dudu. Mai mic decât el cu șapte ani, Brâncuși a plecat din Hobița la 11 ani, ca ucenic la Târgu-Jiu, apoi la Craiova, la un magazin de pe aceeași stradă. Destine asemănătoare, ambii orfani, Ioan Georgescu – Gorjan de ambii părinți, iar Brâncuși, de tată. Fiind din comune apropiate, s-au cunoscut și între cei doi s-au stabilit relații de prietenie, un timp Brâncuși a locuit în casa bunicului Soranei, căruia i se adresa cu apelativul „nașul”. Ioan Georgescu – Gorjan și alți negustori din Craiova l-au sprijinit pe Constantin Brâncuși să intre la Școala de Meserii și Arte din Craiova, apoi la Școala de Belle – Arte din București. În semn de prietenie și recunoștință, absolventul Constantin Brâncuși al Școlii de Belle – Arte, a prezentat, ca lucrare obligatorie, „Portretul lui Ioan Georgescu – Gorjan”, gips, 1902, bust aflat la Muzeul Național de Arte din București. Relațiile au continuat și după ce Brâncuși a plecat la Paris, prin corespondență, cărți poștale adresate „nașului”, care, din păcate, s-au pierdut. Așa s-a ajuns la colaborarea dintre fiul lui Ioan Georgescu – Gorjan, Ștefan, și Brâncuși.
Ștefan Georgescu – Gorjan, tatăl Soranei, a urmat cursurile Liceului Carol din Craiova, cu profesori temeinic pregătiți și severi, de la care a învățat să gândească. A învățat în liceu limba latină, limba germană și franceză, iar singur a studiat engleza, italiana și spaniola, deci a terminat cu serioase cunoștințe de limbi străine. Deși avea o formaţie umanistă, a fost orientat spre inginerie, profesie mai profitabilă. A urmat cursurile Școlii Politehnice din București, Secția Electromecanică, paralel, a frecventat în primele trei semestre, și cursurile Facultății de Filosofie și Litere, Secția Italiană, audiind expunerile unor profesori celebri: Ramiro Ortiz (italiană), Constantin Rădulescu – Motru (psihologie), Mircea Florian (filosofie), Nae Ionescu (logică), Nicolae Iorga (istorie), M. Dragomirescu (știința literaturii). A urmat, de asemenea, cursurile de istoria artei, până la sfârșit, ținute de Tzigara – Samurcaș, unul din directorii „Convorbirilor literare”.
Pentru a câștiga un ban în plus, pentru întreținere, a litografiat cursuri spre a le vinde colegilor, desena proiecte pentru colegi sau făcea pe popotarul cantinei universității, primind masă gratuită și o mică indemnizație. În 1928, inginerul Ștefan Georgescu – Gorjan, proaspăt absolvent, cu rezultate foarte bune, merge la Viena, 6 luni în practică, la Siemens – Schuckert, ocazie de a învăța dialectul vienez, pe lângă germana pe care o știa din liceu, după care cere să meargă în Valea Jiului, la Petroșani, 1929. După un stagiu în subteran, a început să lucreze la Atelierele Centrale, timp în care era conferențiar la Școala de Maiștri Mineri și Mecanici. Pentru că literatura tehnică în limba română era foarte săracă, cursul pe care-l preda l-a șapirografiat pentru a-l distribui elevilor. Bucurându-se de aprecieri, în calitate de inginer-șef, la Petroșani, la Atelierele Centrale, face mai multe deplasări în străinătate, ajungând și la Paris. Prima vizită o face la atelierul lui Brâncuși și, cuprins de o neașteptată admirație și emoție de cele văzute, imediat scrie o carte poștală părinților, în care își exprima impresiile. În 1935, pe 7 ianuarie, de Sfântul Ion, este invitat la Paris pentru a-l sărbători pe tatăl lui Ștefan, „nașul”.
Brâncuși primise o invitație din partea Aretiei Tătărăscu să facă la Târgu-Jiu un monument în cinstea eroilor dispăruți în Primul Război Mondial. L-a întrebat pe tânărul inginer dacă s-ar putea realiza, la Atelierele Centrale din Petroșani, o coloană așa cum o cioplise el în lemn. Inginerul Ștefan Georgescu – Gorjan vine cu o soluție care îl încântă pe celebrul sculptor: să se înfigă într-un bloc solid de beton un stâlp de oțel pe care să se înșire, ca niște mărgele pe ață, elementele repetate ale Coloanei!
În situația aceasta, Brâncuși a început demersurile oficiale necesare, a obținut acordul Aretiei Tătărescu și a conducerii Societății Petroșani, care avea Atelierele Centrale, unde existau o turnătorie, o secție de structuri metalice, un serviciu de proiectări și un atelier mecanic, cu meșteri temeinic pregătiți. Au urmat doi ani de cercetări, timp în care inginerul Ștefan Georgescu – Gorjan a întocmit documentația tehnică necesară.
Sosit în 1937, în țară, la Târgu-Jiu, doamna Aretia Tătărăscu i-a acordat toată libertatea să aleagă locul, tema și colaboratorii. Brâncuși își propune să realizeze un ansamblu de monumente, plecând de la malul Jiului, locul bătăliei, motiv de mândrie pentru locuitorii orașului declarat localitate de interes turistic. Mai întâi a realizat Masa Tăcerii, apoi la intrarea în parc, Poarta Sărutului. Urma Calea Eroilor, prin efectuarea unor exproprieri, biserica destul de veche, aflată pe același ax, ducând spre terenul viran unde Brâncuși stabilise locul unde va fi amplasată Coloana, împreună cu inginerul Ștefan Georgescu – Gorjan. Scopul era de a uni între ele monumentele care aveau să alcătuiască Ansamblul de la Târgu-Jiu. Apoi s-au deplasat la Petroșani, unde Brâncuși a locuit întreaga lună august în casa inginerului Ștefan Georgescu – Gorjan. Mai întâi, Brâncuși a cioplit din lemn de tei modelul unui modul, împreună cu meșterul Carol Flisek, artist în meseria lui. La începutul lui septembrie, Brâncuși a trebuit să plece din țară, a revenit la începutul lui noiembrie, asistând la tragerea a două module pe stâlpul de susținere, gândit în trei tronsoane. Liceanul I.D. Sârbu, nevoit să întrerupă cursurile, din motive financiare, este încadrat ca ucenic la Atelierele Centrale Petroșani, tocmai când se turnau acele forme trapezoidale. Acesta își amintește: „Directorul Atelierelor Centrale, Ștefan Georgescu – Gorjan, venea însoțit de un popă mic și al dracului, care controla și amenința. Și popa acela care ne înjura gorjenește era Brâncuși”.
Pentru că trebuia să plece în India, Brâncuși lasă restul operațiilor în seama inginerului Ștefan Georgescu – Gorjan. A revenit în țară în 1938, ocupându-se de supravegherea metalizării. Stâlpul urma să fie înfipt într-o fundație în formă de trepte, în trunchi de piramidă, de cinci metri adâncime. S-au turnat 75 de metri cubi de beton (165 de tone).
Perioada realizării acestui Ansamblu a coincis, în parte, cu ministeriatul lui George Tătărăscu (prim-ministru), așa că s-a bucurat de tot sprijinul înaltului demnitar. Societatea din Petroșani, condusă de Ion Bujoiu, un om deosebit, a subvenționat costurile Coloanei, iar Liga Națională a femeilor s-a implicat financiar pentru restul Ansamblului. În total, spune Sorana Georgescu – Gorjan, a costat în jur de zece milioane, pe când bugetul județului era doar de 5 milioane. Brâncuși n-a primit niciun onorar pentru această operă. Inaugurarea a avut loc pe 27 octombrie 1938, fără participarea inginerului Ștefan Georgescu – Gorjan, plecat din țară, și a lui Constantin Brâncuși.
După 1938, Brâncuși n-a mai revenit în țară, iar în perioada comunistă, a sovietizării țării, personalitatea marelui sculptor n-a fost agreată, arta lui fiind considerată suprarealistă și decadentă (arta burgheză). Proletcultismul făcea ravagii și în țara noastră. Activiștii politici de atunci, analfabeți, 1953, au încercat să demoleze Coloana pentru fier vechi, fără izbândă.
În timp ce eram elev al Școlii Pedagogice din Târgu-Jiu (1952 – 1955), nimeni nu ne-a vorbit despre Constantin Brâncuși și despre operele sale, deși treceam mereu pe lângă ele. Statul român de atunci a refuzat moștenirea. „Ce dureroasă lipsă de viziune!” – exclamă Sorana Georgescu – Gorjan. Desigur că regretăm și atitudinea Academiei Române din vremea aceea. Un vot de blam. Cu toate acestea, statului român i-a rămas „un lucru unic în lume” (Sidney Geist), Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu, cu care s-ar putea mândri oricare oraș din lume.
Sorana Georgescu – Gorjan vorbește pe larg despre acțiunea de demontare a Coloanei, în prag de iarnă, 1996, despre vizita unor specialiști străini pentru a analiza situația monumentului, prilej de a constata că acest monument „este nu numai o capodoperă de artă, ci și una de inginerie și tehnică românească”.
Bine că s-a renunțat la soluții aberante care ar fi pus în pericol respectarea integrității monumentului, fapt pentru care distinsa doamnă s-a bucurat, după multe emoții petrecute.
Autoarea acestor convorbiri a putut să vadă obiecte atinse cândva de Brâncuși.
După episodul Brâncuși legat de viața inginerului Ștefan Georgescu – Gorjan, fiica acestuia face prețioase destăinuiri despre Editura Gorjan, creația tatălui său, înființată în Capitală. Cu ocazia tipăririi manualului „Principii de electrotehnică”, la Tipografia Miloșescu, în 1931, inginerul Ștefan Georgescu – Gorjan și-a făcut și ucenicia de redactor, de corector, de tehnoredactor, de editor și difuzor de carte, operațiuni îndeplinite de către tatăl său. Dă amănunte despre lucrătorii Editurii, având tipografie proprie (1943), despre cărțile apărute, beletristică, debuturi importante, traduceri, ediții bibliografice.
Iată profesiunea de credință a editorului Ștefan Georgescu – Gorjan:
„Noi am socotit că nicio jertfă bănească nu este de prisos când e vorba de a pune în mâna unor copii sortiți mai mult muncii fizice o carte care să le facă plăcere și care să-i atragă către cuvântul tipărit, către cultură”. Puterea comunistă i-a interzis să mai publice, soartă pe care o aveau toți editorii, pentru alte motive inventate, a fost arestat și a petrecut câțiva ani la Canal.
La vârsta pensionării, inginerul Ștefan Georgescu- Gorjan dă la iveală scrierile sale despre Constantin Brâncuși, începând cu 1964, „articole despre colaboratorii săi la construirea Coloanei, despre felul cum s-a făcut Coloana, despre toate Coloanele lui Brâncuși, despre ovoid în opera sa, amintiri despre templul din Indor și altele”. Toate au apărut sub formă de articole, n-a avut șansa să-și vadă tipărite manuscrisele cărților sale, decedat în 1985. O parte a apărut după 11 ani, la Editura ,,Scrisul Românesc”, iar cealaltă, după 20 de ani, la Editura ,,Mihai Eminescu”.
N-a avut satisfacția să-și vadă tipărite aceste cărți. Manuscrisul integral a apărut abia în 2004 la Editura Universală: „Am lucrat cu Brâncuși”.
Bunicul, tatăl Soranei și alți membri ai familiei Gorjan sunt îngropați la Cimitirul Bellu, nu departe de mormintele lui Luchian, Andreescu, Pătrașcu și Pallady, vegheate de ,,Rugăciunea” lui Brâncuși, o copie a ,,Rugăciunii” de la Buzău.
Constantin E. Ungureanu
