Volumul de poezii MEMORIA IERBII, de Ion Căpruciu, în colecţia OPERA OMNIA, editura TIPOMOLDOVA, Iaşi – 2017

687

Mi-a fost dat să primesc cu autograf, în premieră, deci cu mult înainte de lansarea oficială ce va avea loc în cadrul Atelierului Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni”, ediţia a XXII-a – 2017, din partea autorului, şi, cum spuneam, cu un călduros autograf, bijuteria numită metaforic şi extrem de inspirat MEMORIA IERBII, semnată de amicul Ion Căpruciu.

Cum spunea încă din titlu, volumul a apărut în prestigioasa editură ieşeană TIPO MOLDOVA, Colecţia OPERA OMNIA – poezie contemporană. Are 152 de pagini şi un format potrivit unui florilegiu ales cu bun gust dublat de rafinament de criticul literar, poetul, editorul şi universitarul Ion Popescu -Brădiceni, din mai toate etapele creaţiei căpruciene. Ediţia de excepţie se deschide cu o prefaţă semnată de acelaşi antologator Ion Popescu-Brădiceni. Din care ne permitem să cităm doar finalul: „Toate aceste trăsături ale scrisului căprucian, exemplar, de anvergură naţională, reprezentativ al literaturii de frontieră şi de răscruce, brâncuşian în adâncul său, ne-au fost furnizate de alte două cărţi de excepţie, (trans)actuale: EDENUL DE ACASĂ (editura Măiastra, colecţie „Serile la Brădiceni”, Târgu Jiu, 2008, 199 pagini) şi LA NORD DE CAII SĂLBATICI (editura Limes, colecţia Magister, Cluj-Napoca, 2011, 178 pagini). Aceasta, de faţă, le urmează…”
Cele mai inspirate poezii ale lui Ion Căpruciu, de până acum, sunt urmate de un Curriculum vitae şi de un impresionant grupaj de referinţe critice. Dar Ion Căpruciu, contemporanul şi amicul nostru încă scrie la Brădiceni în stilu-i baladesc, la care îndrăznesc să afirm că face o puternică concurenţă altui oltean de geniu – Marin Sorescu, cu ale sale poeme din La lilieci. Dacă nu care cumva îi şi întrece.
Recomand din toată inima juriului viitoarei ediţii a Atelierului Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni” – 2017 să ţină seama de această carte de smaralde poetice ieşite ca dintr-un izvor nesecat de sub pana Maestrului Ion Căpruciu.
În opinia mea, cartea de versuri MEMORIA IERBII va candida la Marele Premiu OPERA OMNIA, aşa cum se numeşte şi colecţia editurii ieşene în care a apărut.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here