Zeci de cântece ale îndrăgitei Maria Apostol, adunate în două noi albume

1601

Iubitorii de muzică populară au acum un nou motiv de bucurie. Patruzeci de cântece interpretate de una dintre cele mai îndrăgite şi apreciate reprezentante a folclorului gorjenesc, Maria Apostol, au fost adunate pe două noi albume, intitulate „Neica-l meu e pădurar” şi „Mersei aseară la moară”.

11830688_1046807172007991_1026478492_nCele două noi albume au fost prezentate marţi, cu câteva zile înainte de împlinirea a 61 de ani de la naşterea celebrei artiste, chiar la Casa-muzeu „Maria Apostol” de la Runcu. „Este un eveniment important pentru noi, în sensul că, iată, la şase ani de la editarea primului album al Mariei Apostol, am reuşit, cu eforturi foarte mari, să mai scoatem încă două albume. Albumele se numesc „Mersei aseară la moară” şi „Neica-l meu e pădurar”. „Neica-l meu e pădurar” este un cântec deosebit, de neuitat, interpretat de foarte mulţi tineri şi artişti. Cântecul ce dă titlul celui de-al doilea album – „Mersei aseară la moară” – a fost ales, deoarece chiar la câţiva paşi de casa Mariei Apostol există o moară pe apă, cum era odinioară, iar Maria cânta acolo şi de multe ori s-a inspirat din cântecele oamenilor care aşteptau rândul la moară să macine”, a declarat Dorin Brozbă, producătorul celor două albume.

11815807_1046806968674678_225558798_nLa evenimentul de prezentare al celor două albume au participat fratele celebrei artiste, col. (r) Ion Apostol, dar şi doi tineri reprezentanţi ai folclorului gorjenesc – Luiza Ciudin, una dintre cele mai fidele interprete a cântecelor Mariei Apostol, şi Constantin Logofetescu, de asemenea, un foarte bun interpret al cântecelor Mariei Apostol, considerat a fi cel mai cunoscut reprezentant al comunei Runcu din tânăra generaţie.

foto 041Trei albume, 60 de cântece
La ora actuală, la Casa-muzeu „Maria Apostol” se poate găsi întreaga capodoperă folclorică a Mariei Apostol, care se compune din 60 de melodii extraordinar de frumoase, cântate şi apreciate în întreaga ţară. „Din punctul meu de vedere, Maria Apostol este printre primii zece mari artişti ai cântecului popular din toate timpurile. A fost o artistă de neegalat şi întotdeauna eu o situez alături de Maria Lătăreţu şi Filofteia Lăcătuşu. Ele sunt de fapt cele trei stele ale cântecului popular gorjenesc, care, iată, după ani şi ani de la trecerea dumnealor în nefiinţă, continuă să existe prin cântecele dumnealor. Printre cântecele Mariei Apostol nu există niciunul care să nu spună ceva, care să nu arate frumuseţea portului, a cântecului”, a spus Dorin Brozbă.

foto 017Planuri pentru un bust de bronz al artistei şi un film documentar
Casa-muzeu ,,Maria Apostol” a fost inaugurată în septembrie 2009, în cele două încăperi ale ei putând fi admirate obiecte ce au aparţinut acesteia, de la costume populare la trofee, dar şi obiecte specifice zonei. La momentul de faţă există planuri pentru realizarea unui bust din bronz al artistei, a unei biografii şi eventual a unui film documentar. „Împreună cu familia, respectiv cu col. (r) Ion Apostol, fratele artistei, şi Mălin Apostol, fiul dumneaei, ne-am propus ca într-un viitor apropiat să realizăm un bust din bronz, pe care să-l amplasăm chiar în bătătura casei dumneaei, să punem în practică editarea cărţii biografice a Mariei Apostol şi, dacă se vor găsi posibilităţi, vrem să realizăm chiar şi un film documentar.

foto 024Avem deja filmările făcute de vreo opt ani de zile”, a precizat Dorin Brozbă. Maria Apostol a debutat în muzică la vârsta de 5 ani, pe scena Căminului cultural Runcu. Până la 14 ani a obţinut numai locul întâi la toate concursurile ţinute în judeţ. În anul 1973, la doar 19 ani, fiind încă elevă la Liceul Peştişani, într-o emisiune televizată în direct şi moderată de faimosul profesor Mihai Florea, Maria Apostol a obţinut Trofeul „Floarea din grădină”, cea mai înaltă distincţie naţională acordată unui tânăr artist. Din toamna anului 1973 şi până în anul 1990 a activat la Ansamblul Artistic „Rapsodia Română” din Bucureşti, avându-i colegi pe Aneta Stan, Elena Merişoreanu, Gheorghe Turda sau Nelu Bălăşoiu. A cântat, de asemenea, cu mult succes, pe scenele din Polonia, Anglia, Franţa, Germania, Italia, Grecia, Israel, Rusia, Iugoslavia, Cehoslovacia, Austria, Ungaria şi Bulgaria.
Roxana Lupu

foto 042

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here