Ziua Armatei Române la Târgu-Jiu

528

Pe 25 octombrie s-a sărbătorit Ziua Armatei Române. Cu acest prilej, s-au organizat ceremonii în întreaga ţară, municipiul Târgu-Jiu nefăcând excepţie. Ca în fiecare an, manifestarea s-a bucurat de prezenţa mai multor militari şi ofiţeri, autorităţi ale municipiului şi judeţului, şefi de instituţii publice, veterani de război, precum şi zeci de târgujieni. Ziua de 25 octombrie a fost aleasă pentru a marca un moment simbolic în istoria poporului român, eliberarea de către Armata Română a ultimelor localităţi din Transilvania aflate sub ocupaţie străină, la data de 25 octombrie 1944. La nivelul municipiului nostru, Garnizoana Târgu-Jiu a organizat şi în acest an o serie de activităţi specifice Zilei Armatei. Ca de fiecare dată, manifestările s-au desfăşurat în centrul municipiului. Ceremonialul a cuprins intonarea Imnului de Stat al României, o slujbă religioasă în memoria ostaşilor căzuţi pe fronturile de luptă, alocuţiuni evocatoare şi depuneri de coroane la mausoleul Eroinei de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu din Piaţa Prefecturii. Au susţinut alocuţiuni: col. Gheorghe Andronescu – comandatul Garnizoanei Târgu-Jiu, reprezentantul Guvernului în teritoriu – prefectul Ciprian Adrian Florescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj – Cosmin Mihai Popescu şi primarul municipiului Târgu-Jiu – Marcel Laurenţiu Romanescu. În aceeaşi atmosferă de sărbătoare, dl. general de brigadă (retr.) Ion Bărbulescu, preşedintele filialei judeţene Gorj „General Ioan Culcer” a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere a oferit Diplome de Excelenţă şi de Onoare cu ocazia Zilei Armatei române, unor înalte oficialităţi judeţene şi locale, în semn de aleasă preţuire şi apreciere pentru sprijinul acordat militarilor gorjeni în rezervă şi în retragere, în activităţile desfăşurate. Manifestarea din Piaţa Prefecturii a continuat cu depunerea de coroane de flori, în acordurile Imnului Eroilor intonat de Fanfara Armonia a Societăţii Culturale cu acelaşi nume, din partea autorităţilor administraţiei publice guvernamentale, judeţene şi locale, a cadrelor militare , a unor asociaţii sau fundaţii. Ceremonia s-a încheiat prin defilarea Gărzii de Onoare. Manifestările au continuat în Defileul Jiului, la crucea generalului Ion Dragalina, acolo unde bravul Erou al Armatei Române a fost grav rănit în luptele din urmă cu o sută de ani. La iniţiativa Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere Gorj, filiala ce poartă numele altui brav general, Ion Culcer a organizat un ceremonial militar-religios, împreună cu camarazii militari rezervişti şi în retragere din Valea Jiului, respectiv o delegaţie din judeţul Hunedoara, din oraşele Vulcan şi Petroşani. După intonarea Imnului Naţional, un sobor de preoţi şi călugări de la Sfânta Mănăstire Lainici a oficiat o slujbă de pomenire în memoria generalului Ion Dragalina, a tuturor militarilor căzuţi în aprigele bătălii din Pasul Vâlcan, din Valea Jiului şi din Dealurile Schelei şi Hărăborului. Din delegaţia filialei A.N.C.M.R.R. Gorj au făcut parte: col(rez)Constantin Semen- vicepreşedinte, col (rez) Dumitru Popescu-secretar, col(rez) Dumitru Văduva, m.m.(r)Scafaru Alexandru. După ceremonialul religios, a urmat depunerea de coroane de flori din partea celor două delegaţii ale filialelor ANCMMR Hunedoara şi Gorj. Vicepreşedintele filialei ANCMMR Gorj „General Ion Culcer”, col.rez. Constantin Semen, a oferit mai multor personalităţi militare şi civile din Valea Jiului, Diplome de Onoare. Astfel au fost acordate, din partea conducerii filialei ANCMMR Gorj „General Ion Culcer„ , însemne de preţuire domnilor: cpt(r) Gheorghe Ile- primarul oraşului Vulcan, col(r) C.Fulga, col(r) Virgil Sanda, col(r) Gheorghe Văduva, ing. Emil Părău. Ceremonialul s-a încheiat cu Onorul Gărzii militare şi al tuturor cadrelor prezente la monument.
A consemnat, col(rez) C.SEMEN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here