Cupa Ligii, desfiinţată!

926

Cea de-a treia competiţie a fotbalului autohton, Cupa Ligii, va dispărea, din nou, din peisajul sportiv. Reapărută în 2014, după o pauză de 14 ani, întrecerea nu se va mai regăsi în calendarul noului sezon. În 2015, chiar Pandurii juca în ultimul act al cupei, fiind învinsă de FCSB. Se pare totuşi că această competiţie nu era pe placul tuturor echipelor, chiar dacă Liga Profesionistă de Fotbal dă vina exclusiv pe Federaţie pentru acest eşec. Pentru fani, Cupa Ligii era un lucru benefic, iar cluburile câştigau bani în plus. “Pentru că domnul Burleanu a considerat că prin Cupa Ligii se încarcă tot calendarul competițional, s-a votat cu unanimitate de voturi, de către membrii afiliați ai LPF, ca din sezonul următor această competiție să nu mai existe. Ne pare rău pentru această competiție, foarte sincer vă spun. De ce am ajuns să renunțăm la Cupa Ligii? Cupa Ligii nu are o miză sportivă”, a comentat secretarul general al LPF, Iustin Ştefan. Reprezentanţii Ligii au mai declarat că demersurile lor pentru o “finală a finalelor”, o idee destul de bizară totuşi, s-au împotmolit la Răzvan Burleanu. “De ce nu are o miză sportivă? Pentru că FRF nu a fost de acord să organizăm o finală a finalelor, adică o finală între câștigătoarea Cupei Ligii și câștigătoarea Cupei României, care să dea participanta în Europa League. Astfel, dădeam miză sportivă pentru Cupa Ligii și organizam o finală de mare interes pentru fotbalul românesc. Cum ar fi fost anul acesta să avem o finală între Astra și Dinamo?”, a mai spus Ștefan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here