Dacă pierde recursul la ÎCCJ privind incompatibilitatea / Ciocea va încerca obţinerea unui mandat de parlamentar

591

Primarul comunei Bustuchin, Ion Ciocea, ar putea deveni parlamentar de anul viitor, dacă acesta va fi declarat din nou incompatibil de către magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. O primă decizie de incompatibilitate a fost deja primită de către primarul de la Bustuchin, urmând ca şansele acestuia de a mai ocupa fotoliul de primar să fie complet retezate dacă, la recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie menţine decizia Agenţiei Naţionale de Integritate.

Anul viitor i-ar putea aduce schimbări profesionale primarului Ion Ciocea. Dacă ÎCCJ menţine decizia ANI privind perioada de incompatibilitate, când edilul de la Bustuchin era şi primar şi făcea parte şi din Adunarea Generală a Acționarilor de la două societăți de salubrizare, una fiind Salubris Gilort, iar cealaltă Bustedil Prest SRL, Ciocea s-ar putea reorienta spre un mandat de parlamentar.
“Eu am un mandat de primar. În condiţiile în care, incompatibilitatea nu se va rezolva la procesul de la ÎCCJ e normal că trebuie să gândesc ceva şi în viitor pentru că am o familie şi încă mai este mult până la pensie. Dar să vedem, până la a fi parlamentar poate să mai fie şi altceva de lucru, dar de data aceasta încă nu m-am gândit. Sunt un tip care întotdeauna mi-am măsurat puterile, ştiu să fac foarte bine acest lucru ca primar, nu ştiu cât aş fi de bun ca parlamentar; asta rămâne de văzut. Nu sunt omul care gândesc la nişte funcţii mari. Voi gândi în 2016, după ce se vor clarifica şi incompatibilităţile”, a declarat primarul comunei Bustuchin.
Ion Ciocea spune că nu s-a născut cu funcţia de primar în frunte şi că poate avea şi o altă ocupaţie până la atingerea vârstei de pensionare: “Dacă e sentinţa tot nefavorabilă, eu rămân tot Ciocea. Nu m-am născut cu funcţia de primar în frunte, ştiu să fac orice ca să trăiesc în viaţă, nu mi-e frică de rezultatul privind incompatibilitatea, deoarece suntem peste o mie de primari care ar fi în incompatibilitate la nivel de ţară. Viaţa este şi cum ţi-o faci şi cum ţi-o dă Dumnezeu. Eu voi găsi un loc de muncă încât să fac ceva pentru oameni, să fiu sănătos şi să pot avea o ocupaţie până ies la pensie”.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here