Dan Vâlceanu se întâlneşte duminică cu 300 de novăceni

380

Crescătorii de animale din zona de sub munte au ocazia sâmbătă şi duminică să îşi expună problemele în cadrul unor întâlniri cu specialiştii în agricultură şi creşterea animalelor, organizate la iniţiativa lui Dan Vâlceanu, candidat ARD pe Colegiul 2 de Deputaţi. Primele întruniri vor avea loc în trei localităţi. Sâmbătă o astfel de întâlnire va avea loc în Albeni iar duminică la Bumbeşti-Piţic şi Novaci. În aceste localităţi sunt aşteptaţi la discuţii câteva sute de cetăţeni.

Problemele crescătorilor de animale, ale fermierilor şi ale agricultorilor din Colegiul 2 de Deputaţi, loc în care candidează Dan Vâlceanu, de la ARD, fac parte acum din preocupările acestuia, tânărul politician dorind să ajute cetăţenii în cauză cu informaţii legate de proiecte, subvenţii şi fonduri europene. Din acest motiv, Vâlceanu a luat legătura cu câţiva specialişti în domeniu şi se va deplasa cu aceştia, la finalul acestei săptămâni, la câteva întâlniri cu cetăţenii din Colegiul 2 de Deputaţi, direct interesaţi de informaţiile legate de despăgubiri băneşti, subvenţii pentru creşterea animalelor şi agricultură. O astfel de întâlnire este programată sâmbătă la ora 16.00 la Albeni, în timp ce altele două vor avea loc la Bumbeşti-Piţic, cu începere de la ora 13.00, şi la Novaci, cu începere de la ora 17.00. Numai la novaci sunt aşteptaţi la discuţii în jur de 300 de cetăţeni. “Vreau să vin în ajutorul acestor persoane care nu au toate informaţiile necesare legate de domeniile din care îşi câştigă existenţa. Vorbesc de crescătorii de animale, de fermieri şi agricultori, direct interesaţi de felul în care pot să-şi sporească veniturile. Aştept cetăţenii din Albeni, Bumbeşti-Piţic şi Novaci la aceste întâlniri”, a declarat Dan Vâlceanu.

Discuţii şi apoi proiecte
Mii de gorjeni au discutat, în aceste ultime zile, cu Dan Vâlceanu, candidat ARD pe Colegiul 2 de Deputaţi, acesta, alături de staff-ul său de campanie începând să identifice astfel problemele cetăţenilor din zona de sub munte. Au fost organizate astfel întâlniri cu cetăţenii din Roşia de Amaradia, Licurici, Bustuchin, Crasna, Săcelu, Bumbeşti-Jiu, Bengeşti-Ciocadia, Târgu-Logreşti şi Târgu-Cărbuneşti.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here