Daniel Antonie, directorul SDM: Cariera Husnicioara nu va fi închisă, dar s-ar putea să i se restrângă activitatea!

1054

Directorul Direcției Miniere a CE Oltenia, Daniel Antonie, a anunțat, ieri, că activitatea Carierei Husnicioara din județul Mehedinți ar putea fi restrânsă în acest an.
cariera benzi“Husnicioara, la momentul acesta, este o carieră care are probleme de desfacere a cărbunelui. În momentul de față livrăm din Husnicioara în termocentrala Turceni și avem contract cu COLTERM-ul. Sperăm ca, pe parcursul acestui an și a anului viitor, să găsim noi beneficiari de cărbune pentru ca această carieră să-și desfășoare activitatea de producție. S-ar putea ca activitatea acestei cariere să fie restrânsă. O să luăm o decizie, cariera nu va fi închisă, dar va fi restrânsă dacă nu găsim beneficiari”, a specificat directorul Antonie. Și managerul CEO, Sorin Boza, a dat asigurări că această unitate minieră nu își va închide porțile. “Nu vom putea merge la capacitate, în timp ce livrăm un tren pe zi din această carieră. Astăzi(n.r.ieri) la ora 13.00 avem discuții, întâlnire cu colegii pe acest subiect, cu președintele sindicatului de acolo vom încerca să găsim soluții. Sunt două variante, varianta A- căutăm noi beneficiari, găsim soluții, mergem la capacitate normală, și varianta B- nu găsim beneficiari, restrângem activitatea, dar nu o vom închide”, a spus Boza.
La Cariera Husnicioara lucrează, în prezent, aproape 600 de persoane.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here