De-a lungul celor peste două veacuri de existență a învățământului în județul nostru, alături de vrednicii dascăli gorjeni au desfășurat o strălucită activitate didactică și dascăli transilvăneni. Vitregiile vremurilor trecute și nici măcar reacțiunea austro-ungară asupra Ardealului românesc, nu au nereușit a-i împiedica pe purtătorii științei de carte și de spiritualitate neaoș românească să treacă Carpații, unde au pus umărul vârtos la dezvoltarea învățământului în perioada sa de pionierat, în cazul de față și în Țara Jiului de Sus. Ei au înțeles mai bine decât alții că școala și prin ea educația încă de la începuturi “este ca o picătură de apă, care căzând face semn și în piatră, dar că acel semn numai atunci se poate face când picătura va cădea fără precurmare” (citat din Petrache Poenaru- secretar personal a lui T. Vladimirescu, ctitor al învățământului românesc și director al Eforiei Școlilor Naționale). În același timp, născuți și crescuți în iubire de patrie și de neam, purtători al ideilor iluministe, unii dintre ei fiind absolvenți de studii universitare în capitale occidentale, s-au dedicat, alături de dascălii gorjeni, dincolo de obligațiile didactice și unor susținute acțiuni culturale și obstești, menite să lumineze prin învățătură și mișcare culturală populația, în special din lumea satelor.
Și se poate vorbi de așezarea învățământului din Gorj pe baza de legislație școlară imediat după Legea instrucțiunii din 1864, numai că din păcate școala de masă a progresat anevoios datorită lipsei de sprijin al autorităților vremii, evident al condițiilor materiale precare, dar și al unor mentalități înguste despre învățătură și educație. Or de aici, cu atât mai mult trebuie să apreciem și să pomenim cu pioșenie munca neobosită a dascălilor din acele timpuri, cu precădere după anul 1890, când printr-un ordin al ministrului Cultelor și Instrucțiunii-Titu Maiorescu, se înființa și în Gorj (la Târgu-Jiu) primul gimnaziu, sau mai exact cea mai înaltă școală de cultură generală. Iar printre dascălii de mare valoare, care cu pricepere, pasiune și dăruire, dar și cu o notă de optimism moderat au înțeles să-și facă datoria pe ogorul școlii, am enumera pe: C. Stanciovici-Brănișteanu, Tache Frumusanu, Gheorghe Călinescu, Alexandru Ștefulescu, Ion Popescu-Voitești, C. Roibanescu, Tiberiu Popescu, Victor și Nicolae Popescu, Stelian Sterescu-senior, Ion D. Isac, Ion Caplescu, Alex. Mihuleț, ș.a.m.d. De altfel, era și un început al integrării și promovării personalului didactic calificat, împletindu- se pregătirea și experiența unora cu elanul și dorința de afirmare a tinerilor, o parte dintre ei școliți la unități de învățământ superior din străinătate. Iar liceul de băieți ”Tudor Vladimirescu” avea să devină școala de elită a Gorjului, în jurul căreia va fi polarizată, ca model de pregătire și organizare didactică întreaga rețea școlară din județ.
În același timp, în România (sfârșit de sec. XIX-început de sec.XX) se intensifică mișcarea națională, menită să grăbească înfăptuirea unui ideal șfanț- Unirea Transilvaniei cu România și desăvârșirea unității statului național român, ceea ce avea să dea un impuls fericit și muncii educativ- patriotice la școlile din Gorj. Astfel se poate și explica “descălecatul” multor dascăli ardeleni în Muntenia și Oltenia, dovedind fără nici o îndoială patriotismul și dorința lor nestrămutată de a fi parte activă la procesul de emancipare, de unire și de luptă al tuturor românilor pentru înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Dec. 1918. Mai mult, pentru unii dintre ei sacrificiul a fost și mai mare, suportând privarea de libertate, bunăoară Ștefan Bobancu, care a fost arestat și trimis într-un lagăr de prizoneri din Ungaria, acuzat că a militat pentru românismul ardelean și a luptat împotriva armatei austro-ungare în Primul Război Mondial. Aici, poate că nu este lipsit de interes să vorbim și despre celebru ”cioban de cărți” Badea Cârțan-patriot și luptător înflăcărat pentru unirea Ardealului cu patria-mamă, care prin peregrinările lui la Roma a dat semnalul obârșiei daco-românismului a poporului său, după cum trecând adeseori pe jos Carpații, a colportat carte istorică românească din “Regat” în Transilvania și invers. Între altele, eruditul țăran a poposit și la Târgu-Jiu, într-o vizită de amiciție și frăție la Liceul “Tudor Vladimirescu”, în 1900, imortalizat și printr-o fotografie executată de către magistrul Iuliu Moisil.
Și iată că, este de datoria noastră, a celor încă trăitori pe acest sfânt pământ roman să readucem în amintirea gorjenilor doar câteva portrete de dascăli ardeleni, care poposind în Gorj în anii de cumpănă pentru Țara lor, s-au adaptat ușor firii și sufletului de gorjan și în iubirea lor pentru pământul străbun, deopotrivă aici și în matca Ardealului plin de virtuți românești, nu au precupețit nici un moment a-și pune pregătirea și tactul lor pedagogic în slujba școlii, al instruirii și dragostei pentru elevi. Bunăoară, Ștefan Bobancu (1856-1940) născut în Scheii Brașovului, avea studii în filologie cu Magna cum laude (Univ. București), angajându-se ca redactor la “Gazeta Transilvania”, unde a desfășurat o intensă activitate publicistică și educativă, apărând cu multă tenacitate drepturile românilor din Transilvania. Din acest motiv avea să fie arestat și închis de către autoritățile maghiare pentru ceva vreme. După eliberarea din închisoare, nemaisuportând reacțiunea austo- ungară pe pământ transilvan, trece în “Vechiul Regat”, unde va funcționa câtva timp la gimnaziul din Ploiești, după care se stabilește definitiv la Târgu-Jiu. Aici a fost numit directorul Gimnaziului real (1890-1893) căruia ulterior (1897) i s-a atribuit numele marelui nostru erou național, Tudor Vladimirescu. Aici, dar nu numai, activitatea magistrului s-a dovedit a fi una benefică învățământului gorjean, atât în privința organizării și desfășurării procesului de învățământ, cât și al muncii sale didactice unde punea mult suflet în predarea istoriei și celorlalte discipline (umaniste) predate elevilor. În același timp s-a remarcat a fi și un talentat publicist, înființând sau colaborând la reviste și ziare locale (Paza neamului, Bunul prieten, ș.a.). Nu în ultimul rând, a fost un animator al mișcării culturale, între altele și unul dintre fondatorii Societății muzicale “Lyra Gorjului”, deopotrivă și un iscusit muzician și prelucrător de folclor, regizor și dramaturg, ș.a.m.d. După cum, patriot înflăcărat, avea să fie un permanent mesager al iubirii de țară și neam, numărându- se printre participanții la luptele de la podul Jiului, la 14 octombrie 1916. De altfel, la anii senectuții Ștefan Bobancu spunea: ”Să învățăm să fim oameni întregi, dintr-o bucată, iubitori de neam, cu cinste, cu voință și curaj”.
Este doar o creionare sumară privindu-l pe acest brav dascăl și bun român crescut în iubire de țară, mărunt de statură, dar măreț prin fapte în ciuda atâtor greutăți și necazuri avute în viață. Acesta a fost Ștefan Bobancu, care ajuns la venerabila vârstă de 86 de ani și participant la serbările organizate cu ocazia semicentenarului liceului “Tudor Vladimirescu”, mărturisea cu emoție auditoriului: ”Am marea mulțumire că mi s-a recunoscut truda și mi s-a pus pe piept decorația asta, care este Răsplata muncii pentru învățământ”. După cum, în egală măsură s-a remarcat personalitatea unui alt dascăl ardelean venit în Târgu-Jiu de pe meleaguri năsăudene, la începutul anului 1894, fiind vorba despre profesorul Iuliu Moisil. Își făcuse studiile la Viena, dobândindu-și o pregătire didactică multilaterală, armonizate cu un tact pedagogic deosebit ce impresiona deopotrivă prin dragostea, dar și prin severitatea sa față de elevi. Lecțiile sale erau pătrunse de patriotism și iubirea de țară, însuflețindu-i pe copii, după cum era și adeptul activităților practice, organizând cu elevii excursii, drumeții, ore de curs în aer liber, chiar expediții științifice. Mostrele, obiectele și alte exponate culese din mediul natural și istoric și-au găsit folosința în muzeul școlii (liceul Tudor Vladimirescu), ulterior la Muzeul județean inaugurat la 16 iulie 1894 la inițiativa și prin contribuția unui grup harnic de intelectuali, din care făcea parte și Iuliu Moisil, alături de institutorul Alex. Ștefulescu, ing. Aurel Diaconovici, Witold Rolla Piekarski, Ștefan Bobancu, I. Popescu-Voitești și alții. Iar deviza fondatorilor acestui lăcaș de știință și cultură era astfel mărturisită, “Acest muzeu, în care vor găsi toți cărora le este scump neamul nostru românesc, trecutul istoric, etnografic, flora, fauna și pe cât este posibil trecutul Gorjului”. Dar poate că și cel mai important lucru din întreaga activitate a profesorului Iuliu Moisil era dragostea sa pentru copii, interesându- se adeseori de viața și de necazurile lor, în special pentru cei veniți din mediul sătesc și nu aveau posibilități materiale. Și nu de puține ori îi chema la el acasă pe cei mai nevoiași, așezându-i la masă sau oferindu-le cele necesare frecventării școlii. Nu în ultimul rând, ilustrul dascăl, care era și membru corespondent al Academiei Române, a desfășurat o intensă muncă de cercetare științifică, publicistică și cultural-obștească, contribuind și la editarea Enciclopediei Române cu o serie de lucrări de referință despre Județul Gorj și orasul Târgu-Jiu. De asemenea, a colaborat permanent la: Gazeta de Transilvania, Convorbiri literare, Astra, Gorjeanul, Amicii Tinerimii, etc. De aici și motivul pentru care simțim nevoia de a consemna fie și succint, contribuția lui Iuliu Moisil la dezvoltarea învățământului și mișcării culturale din Gorj, meritele sale fiind pe deplin îndreptățite.
Apoi tot ardelean a fost și profesorul de limba și literatura română Augustin Crainic. Venit în Gorj într-o perioadă istorică frământată, acesta a participat cu conștiința datoriei împlinite la emanciparea școlii pe aceste meleaguri, insuflând copiilor dragostea de țară și de valorile neamului, iar pentru calitățile sale morale și profesionale a fost numit prin Ordin al Ministerului Instrucțiunii Publice directorul liceului “Tudor Vladimirescu”, între anii 1914-1916, continuând aici tradiția cărturărească și care se conturase frumos în această unitate școlară de elită. De asemeni, s-a numărat printre dascălii de frunte care au contribuit din plin la viața cultural- spirituală în Gorj, fiind și un publicist veritabil, colaborând la reviste și ziare, precum: Amicii Tinerimei, Orizontul, Bunul prieten, Cultura, morala, iubire de neam, s.a. De altfel era un naționalist ardelean convins, numărându-se printre adevărații luptători pentru reîntregirea României, iar ca profesor organizator de evenimente și sărbători naționale, vorbea și plângea de suferința fraților români din Transilvania. Avea să cadă eroic la datorie în războiul pentru reîntregirea țării, așa cum s-a întâmplat cu mulți dascăli și intelectuali gorjeni, între care și Tiberiu Popescu, fost director al aceluiași liceu Tudor Vladimirescu, știrile vremii confirmând că liberalii gorjeni i-au propus tatălui său- un preot bătrân, ca fiul său să fie cumva ocrotit, trimițându-l pe front undeva într-un loc ferit de pericolul războiului. Dar acesta a refuzat, spunând: ”El va merge la datoria lui, orice ar fi să se întâmple cu dansul”. Așa aveau să-și dea viața alți 26 de dascăli gorjeni, fiind cei dintâi care au înțeles că patria lor era în primejdie și alături de miile de camarazi au căzut la datorie în luptele crâncene cu dușmanii, apărându-și țara și pentru înălțătorul ideal-reîntregirea neamului românesc.
În fine, avem cel puțin obligația morală de a reaminti și de alți cărturari de frunte care au făcut mult bine “Gorjului istoric și pitoresc” la vremurile de cumpănă. Aceștia nu au fost români, ci au venit de departe atrași, “adăpați” și adoptați la tradițiile și valorile culturii noastre strămoșești, primind între timp și cetățenia română. Și am aminti doar pe unii dintre aceste nume cu renume, care au adus o contribuție esențială la dezvoltarea învățământului gorjean, cu accent pe cel practic, dar și la impulsionarea mișcării culturale și stării economico-sociale din Târgu-Jiu și din Gorj. Este vorba de polonezul W. Rolla Piekarschi (1857-1909) și de austriacul Ioan Wirnstl (1859-1929), iar cel care i-a convins să vină în urbea de pe Jiu a fost chiar Iuliu Moisil, cunoscându-i încă de pe vremea când își făcea studiile la Viena. Și a făcut-o, având nevoie de specialiști iscusiți în domeniul artei și picturii, în special pentru ceramica industrial-artistică, în vederea înființării unei școli de acest gen în Târgu-Jiu. Această inițiativă s-a dovedit a fi o reușită, mai ales că W. Rolla Piekarschi se bucura și de aprecierea unor artiști de seamă din București și din alte orașe din Transilvania, chiar de prietenia lui Nicolae Iorga. După cum, sprijiniți de către I. Moisil și de dr. C. Istrati, cei doi artiști de vază au obținut prin ordinul Ministerului Instrucției și Cultelor catedrele de ceramică artistică, respectiv de desen, la Gimnaziul Tudor Vladimirescu. Activitatea celor doi dascăli avea să fie pe măsura priceperii și talentului lor, W. Rolla Piekarschi, numărându-se printre inițiatorii și deschiderii primei școli de ceramică primară și decorativă din România, care avea să-și înceapă cursurile la Târgu-Jiu, la 1 septembrie 1900. Apoi, legat spiritual de Gorj, același artist desăvârșit, a participat activ și la înființarea primei școli profesionale în Târgu-Jiu, iar la Novaci a deschis un atelier și ulterior o școală de jucării din lemn (1904-1906). Nu în ultimul rând, eruditul dascăl-artist, cunoscător al mai multor limbi străine, a militat pentru dezvoltarea culturală și economică a Țării Jiului de Sus, implicându- se în acțiunile de înființare a băncilor populare între care și banca Cerbul de la Târgu-Jiu și Novaci, a muzeului de istorie din oraș, etc. De asemeni, a publicat în ziare și reviste locale, tipograful N.D. Miloșescu, fiindu-i un destoinic colabotor și bun prieten. Numai că după 2005, din motive politice, dar și de sănătate, se mută la București, unde continuă activitatea de profesor și devine colaborator permanent la editurile Minerva și Neamul Românesc, prin contribuțiile sale fiind recunoscut, inclusiv în înscrisurile Enciclopediei Române. Se stinge din viață în toamna anului 1909, dormindu-și somnul de veci în cimitirul Cernica, de lângă București.
În privința celuilalt artist de renume-Ioan Wirnstl, putem spune că a fost la rându-i un redutabil pictor ceramist și printre cei mai mari specialiști în arta vitraliilor, fiind absolvent al Academiei de arte frumoase de la Viena (era născut la Salsburg). Iar în privința aceasta, trebuie să subliniem că tânărul profesor de la liceul T. Vladimirescu, avea să fie și autorul care în 1915 executa cele trei vitralii de la mănăstirea Tismana, mai exact în incinta paraclisului lăcașului monahal și tot I. Wirnstl pictează în 1902 o parte din scenele mural-creștine de la biserica ”Sfinții Apostoli” din Târgu-Jiu. Dar asta nu-i tot, deoarece dincolo de activitatea sa didactică și artistică din Gorj, acesta s-a remarcat prin realizarea multor alte vitralii valoroase la diferite edificii publice în Craiova,Turnu-Severin, Ploiești, Pitești, București, Constanța, ș.a. Mai mult decât atât, o serie de picturi remarcabile lucrate pe sticlă ale marelui artist pot fi văzute și admirate în unele palate vieneze, dar si la vestita Catedrală din Nancy (Franța), în îndepărtatele India și China, ș.a.m.d. Mai este de subliniat că în Târgu-Jiu funcționează până în anul 1906, după care pleacă la București, cu marele regret că nu a reușit să facă din școala de ceramică din orașul de pe Jiu un centru-model cu secții practice și cu ramificații în toată țara, principala vină aparținând autorităților locale. A părăsit Târgu-Jiul și s-a transferat la Școala de arte frumoase din București, unde a predat și acolo până în 1914, făcându-se repede remarcat prin picturile sale deosebite, realizate pe sticlă, faianță și porțelan, după cum mai spuneam, vizibile și apreciate și astăzi la edificii importante din Capitală, dar nu numai. Din păcate, după anii de creație și activitate artistică deosebită în România, se vede nevoit să se reîntoarcă în țara sa natală, iar în anul 1929 a încetat din viață, lăsând în urma sa lucrări remarcabile, dar și multe regrete.
Am încheia această parțială și succintă prezentare despre marile valori ale neamului și nu numai, remarcând un fapt: nu au trăit și nu au făcut umbră pământului degeaba, au luminat poporul și au îmblânzit moravurile rele din societate, știind mai bine decât oricare alții să restabilească prin condeiul și arta minții spiritualitatea și traditiile neamului, înțelepciunea, respectul și buna conviețuire între oameni. Și poate că tocmai de aceea școala și cultura sunt și trebuie socotite pe mai departe bunuri și valori de interes național oriunde pe pământ românesc. Iar slujitorii de astăzi, de mâine și de întotdeauna, ai unităților de învățământ și cultură să fie mereu demni de înaintașii lor și cu sufletul împăcat, îndeplinindu-și cu sfințenie și în cinstire îndatoririle lor față de NEAM și de ȚARA ROMÂNEASCĂ.
Vasile Irod
