Datoriile Opoziţiei

486
Nu ştim cum se face că, mai nou, se tot vorbeşte despre marile datorii financiare ale principalelor partide de opoziţie din acest moment. Este vorba despre PSD şi PNL. Cum primul care a vorbit de funie în casa spânzuratului nu este preşedintele PSD, Victor Ponta, să reluăm istoria recunoaşterii datoriilor Opoziţiei, aşa cum a fost.

La început, parcă joia trecută, fu întrebat liderul PNL, Crin Antonescu, despre cât de mari sunt datoriile liberalilor. Nu avea cum să dea un răspuns clar, dar le-a cifrat cam la vreo două-trei milioane de euro. Ba mai mult, Crin Antonescu a mai zis ceva de genul: “Se pare că doar două partide au datorii din campanie, PDL a plătit tot şi nu are datorii”. Despre sponsorii PDL, preşedintele liberalilor a menţionat că se va organiza în Comisia Economică a Senatului o subcomisie care să investigheze informaţiile apărute în presă privind recompensarea spnsorilor care au finanţat PDL în campanie cu contracte la stat.
E drept, nici în PSD situaţia datoriilor nu este mai roză, auditul financiar nefiind încă terminat. În aceste condiţii, preşedintele social-democraţilor, Victor Ponta, exprimându-se despre faptul că situaţia datoriilor PSD este „foarte, foarte gravă” şi se depăşesc 2 milioane de euro a stârnit reacţiile celor vizaţi: fostul preşedinte Mircea Geoană şi trezorierul Aristide Robu. De ce ar fi trebuit Victor Ponta să ascundă gunoiul sub preş? La ce-i folosea?
Ca şi cum nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase, trezorierul PSD, Aristide Roibu, foloseşte un limbaj alambicat şi, crede el, acoperitor. Cică „situaţia financiară a partidului este puţin mai proastă decât altădată.” Recunoaşte că „sunt ceva datorii”, fără a vorbi de o sumă anume, dar pretinde că în perioada campaniei nu se afla în ţară. Ca şi cum chestia aceasta l-ar absolvi de vreo responsabilitate, în caz că o are. Aristide Roibu ne oferă şi detalii: „Datorii au fost de la campania din 1992. Când eram eu trezorier, la început, prin 2000(în realitate, tot el este şi acum!), m-am trezit de la campania din 1992, cu nişte datorii. Au fost datorii rămase de la campania din 1996, dacă vă aduceţi aminte de Costea, cu afişele. Nu pot să vă spun care au fost mai mari sau mai mici, dar întotdeauna au fost datorii importante”.
Îl asigurăm pe trezorierul Aristide Roibu că ne aducem aminte bine de Adrian Costea, nu doar de afişele executate de el pe multe milioane de dolari, ci şi de „Eterna şi fascinanta Românie”, chestiune încă nelămurită nici acum. Ba chiar ne aduceam aminte că doamna Margareta Costea, soacra lui Mircea Geoană, ar fi sora împricinatului Adrian Costea.
Om cu pregătire juridică, preşedintele PSD, Victor Ponta, n-a dat cu parul când a afirmat că este nevoie ca Mircea Geoană şi Aristide Roibu să fie închişi într-o cameră spre a lămuri situaţia. Numai că, probabil simţindu-se cu musca pe căciulă, cei doi au reacţionat. Amândoi recomandă adoptarea politicii struţului. Mircea Geoană a calificat gestul lui Victor Ponta drept o precipitare de început de mandat a unui preşedinte foarte tânăr, menţionând că sumele pot fi „rostogolite” o perioadă. Ca şi cum rostogolirea datoriei, precum a bulgărului de zăpadă, n-ar duce la creşterea ei.
Ba îi mai şi dă lecţii actualului preşedinte al PSD, Victor Ponta, enumerându-i principalele probleme ale social-democraţilor. Eludează datoriile financiare şi reaminteşte datoriile faţă de alegători. Vezi Doamne, l-a apucat subit grija pentru principalul partid de opoziţie, pe care-l apreciază ca fiind cel mai mare partid din România. Ar fi fost bine să fie aşa, numai că el însuşi l-a dus la pierderea tuturor alegerilor posibile în cei cinci ani cât a fost la cârma PSD.
Pe lângă observaţia de bun simţ a liderului PNL, Crin Antonescu, privind provenienţa banilor sponsorilor PDL, mai venim cu o întrebare. A anchetat cineva activităţile de returnări de TVA în preajma alegerilor prezidenţiale?
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here