De Moş Nicolae, Restaurantul Vişina, închis iar de inspectorii antifraudă

1355

Restaurantul Vişina de la Bumbeşti-Jiu a fost închis duminică de inspectorii fiscali, aceştia sigilând uşile localului din Bumbeşti-Jiu după ce au prins angajaţii că nu eliberau clienţilor bon fiscal. Salariaţii au fost luaţi pe nepregătite de verificatori astfel că nu au apucat să ia din magazie cele necesare continuării activităţii la cel de-al doilea local, motiv pentru care o serie de produse din meniu nu s-au putut servi celor care au bătut, în zi de sărbătoare, la vechea Vişina.
Aceasta este a doua oară, anul acesta, când Vişina ajunge cu sigiliul pe uşă, timp de 30 de zile, după o razie a celor de la antifraudă. Şi atunci clienţii au fost mutaţi la restaurantul de peste drum, ca situaţie temporară, şi localul respectiv are program non-stop.
De data aceasta însă, verificatorii au scos din schemă Vişina pentru Revelion, cei care au rezervat localul pentru petrecere de peste an fiind nevoiţi acum să se reorienteze.
A.STOICA

7 COMENTARII

  1. Morie Nicolae comandantul politiei din Bumbesti-Jiu a luat spaga materiale de constructie pentru vila de la intrarea in Bumbesti-Jiu de la Fane Dogaru controversatul patron care a costruit pe un sit arheologic.

  2. Numai Visina se inchide tot timpul :))))) Castru nu :))) sau altele de pe raza orasului .De cand e Morie frustratul ala care ii face jocul lui Fane nu ma mira. Morie+Fane = MAFIA

Dă-i un răspuns lui Vali Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here