Dumitru Dănău e unul din cei mai avizaţi comentatori ai fenomenului literar, cultural, artistic şi istoric gorjean. Îi ştiu – căci i-am citit-o – întreaga operă: de traducător din şi în germană; de creator liric pur sânge, de prozator şi de jurnalist, de comentator al gândirii filosofice, de hermeneut dotat cu metodă şi imaginaţie.
Când cercetează tezaurul arhetipal ori pe cel artizanal al Arcanilor şi Câmpofenilor, când se aventurează profitabil pe tărâmurile mitologiei ancestrale ca un veritabil „durandist”, stăpânind arta lecturii paradigmatice, când lansează incitante ipoteze ale reimaginaţiei şi resemnificaţiei ideilor într-o continuă re(e)voluţie, când, convins de singularitatea demersurilor sale alteritare (altruiste adică), se consacră vreunui proiect fezabil, precum şi cel de faţă, închinat marelui intelectual Constantin V. Dănău, încă un demn reprezentant al onomasticii danaice de sorginte mitico-istorică.
Cu osârdia-i încastelată într-un program luminos / generos, Dumitru Dănău a scormonit infatigabil prin arhive, oferind celor interesaţi (din ce în ce mai puţini încât tirajele cărţilor ieşite de sub tipar sunt… simbolice – n.m.) pagini de «restitutio in integrum».
Aruncând privirea peste umăr ca Orfeu, in illo tempore, Dumitru Dănău, brusc, nu mai fabulează, căci ficţiunea pare să-şi fi pierdut farmecul de altădată.
E vremea modelelor care trebuie să fie reevaluate, fie inventate căci altfel, într-o păguboasă postmodernizare a realităţii, identităţile se vor vedea înghiţite de neant.
La locul lui, împăcat cu Sine şi cu Istoria, Eul (auctorial) dănăuan îşi valorifică transversalic înaintaşii.
Şi procedează salutar – corect, politic, dacă vreţi, arzând de viu ca o făclie greu de stins, aducând într-o paradigmă încă neticsită de figuri generico-creatoare, alături de Ion N. Rădoi, Vasile Cărăbiş, Dumitru Tătăroiu, Grigore Pupăză, Titu Rădoi, Nicolae Al Lupului, Ionel Buligan (tatăl et fiul), figură de strălucit savant sorbonez a „moşului” său tutelar Constantin V. Dănău.
Emoţionat, încerc să finalizez aceste succinte însemnări, cu credinţa că doar prin asemenea veritabili intelectuali de rasă europeană Gorjul şi România au scrutat viitorul, pe care l-au transcens cu temeritate şi credinţă în cultură, literatură, artă şi ştiinţă, toate, mai presus de orice omenească virtute.
Prof. dr. Ion Popescu-Brădiceni
