De ziua lui, Bacio face cadouri – I-a dăruit soţiei 7 zile în Dubai

874

Sărbătoare mare în familia îndrăgitului interpret Mihai Vulpe, cunoscut cu numele de Bacio. Ieri, imitatorul profesionist al lui Elvis Presley a împlinit 38 de ani. Şi cum o astfel de zi nu putea să treacă nesărbătorită, Bacio împreună cu familia s-au distrat la un grătar în aer liber. Nu au lipsit nici cadourile. Chiar dacă a fost el cel sărbătorit, interpretul şi-a luat prin surprindere soţia şi i-a dăruit o vacanţă de 7 zile în Dubai.

De ziua lui, a vrut să-şi surprindă soţia şi a reuşit. Mihai Vulpe, aliass Bacio, a împlinit ieri 38 de ani. Nu a vrut o petecere mare, ci şi-a dorit să sărbătorească alături de familie. Însă a vrut să-i demonstreze soţiei cât de mult o iubeşte şi că o apreciază enorm după ce i-a dăruit doi copii. Aşa că a luat bilete pentru două persoane şi vor pleca în Dubai, într-un concediu de 7 zile.
Bacio şi-a explicat gestul spunând că a făcut acest cadou după ce soţia sa, Larisa, i-a dăruit doi copii minunaţi, iar în ultima perioadă nu au mai avut timp pentru ei. “Soţia nu a ştiut nimic, am vrut să fie o surpriză şi pentru ea, chiar dacă eu am fost sărbătorit. Nu am avut timp de concedii şi relaxare, în special ea, care se ocupă de copii, aşa că am zis că o vacanţă e binevenită. În decembrie vom merge în Dubai, pentru 7 zile”, a spus Bacio, sărbătoritul zilei de ieri.

bacio (1)500 de pamperşi, o chitară şi sacouri unicat printre cadouri
Printre cadourile primite cu ocazia zilei de naştere, Bacio a primit şi 500 de pamperşi pentru mezina familiei, de la naşul lor. Soţia i-a cumpărat o chitară pe care şi-o dorea de foarte mult timp, iar de la un colaborator din Bucureşti a primit cinci sacouri de scenă, unicate. “Am primit multe cadouri, telefoane, mesaje. Soţia a reuşit să mă surprindă cu o chitară în genul celor folosite de Elvis Presley, pe stil vechi. Sunt foarte încântat de ea. Pentru a fi alături de familie, am fost nevoit să anulez 9 cântări, însă nu regret deloc, cel mai important e să fiu cu familia într-o asemenea zi”, a mai spus Mihai Vulpe.
De ziua lui, Bacio a spus că îşi doreşte doar sănătate pentu el şi familia sa, dar şi linişte sufletească.
Ana Maria Dina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here