Debutează Festivalul Naţional “În paşi de dans spre INFINIT”

629

Sâmbătă, 2 iunie, începând cu ora 11.00, pe scena Teatrului de Vară din Târgu-Jiu, Şcoala Populară de Artă, alături de Consiliul Judeţean Gorj, organizează cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional de Balet şi Dans Modern “În paşi de dans spre INFINIT”. Această ediţie se adresează cursanţilor disciplinelor de balet şi dans modern din şcolile populare de artă, cluburi ale copiilor şi alte unităţi şcolare din ţară. Evenimentul se desfăşoară pe parcursul unei singure zile, aducând în scenă mai multe genuri de dans: street dance, hip hop, fantezie coregrafică, balet, dans contemporan, dans modern şi se adresează copiilor şi tinerilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 19 ani. “Se anunţă o competiţie acerbă. Avem în jur de 300 de participanţi foarte bine pregătiţi din Timişoara, Drobeta Turnu Severin, Orşova, Slatina, Vâlcea, Craiova şi Oradea. Pentru organizarea acestui festival, vor exista două jurii: un juriu pentru secţiunea dans modern, format din trei specialişti şi un juriu alcătuit din trei specialişti pentru secţiunea balet. Aceştia vor aprecia: originalitatea interpretării, mişcarea scenică, selectarea tematicii dansului în concordanţă cu vârsta copilului, costumaţia, sincronizarea paşilor de dans, a ritmului cu muzica”, a declarat purtătorul de cuvânt al Şcolii Populare de Artă, Anamaria Alionescu. În urma clasamentului stabilit de către membrii juriului, organizatorul va acorda diplome câştigătorilor locurilor I, II şi III. Toţi participanţii înscrişi vor primi din partea organizatorului medalii. Festivalul are ca scop dezvoltarea şi promovarea dansului, stimularea  spiritului competitiv, implementarea gustului pentru frumos, realizarea schimbului de experienţă în privinţa modului de organizare şi desfăşurare a festivalurilor.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here