Decât manageri de nimic, mai bine un doctor în Brâncuşi!

445

urecheSe discută prin târgul de pe Jii că, exasperat de precarele cunoştinţe despre Brâncuşi din partea aspiranţilor la mult râvnitul post de Director al Centrului de Cultură şi Artă „C. Brâncuşi”, preşedintele Comisiei de examen, prof. univ.dr. Gheorghe Nichifor, ar fi scos un porumbel din guriţa sa.

Care porumbel ar fi ajuns chiar la urechile primarului municipiului Târgu Jiu, dr. ing. Florin Cârciumaru.

De ce mai căutăm specialişti în Brâncuşi, ar fi spus domnia sa, dacă tot avem unul şi e foarte bun? Cin să fie, cin să fie? Gurile rele, ori dimpotrivă, gurile bune susţin că personajul cu pricina nu ar fi altul decât fostul director al Centrului de Cultură şi Artă „C. Brâncuşi”, Sorin Lory Buliga. Om de cultură care măcar, spre deosebire de cei notaţi cu note între 3 şi 6,80 are două doctorate. Dintre care unul este luat chiar în Opera lui Constantin Brâncuşi.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here