Delegaţie a CJ Gorj, pe urmele iei româneşti la Viena

471

La invitația Asociației “Mihai Eminescu” din Viena, Consiliul Județean Gorj va participa în calitate de partener la evenimentul “Ziua universală a iei românești”, ce va avea loc în data de 24 iunie 2015, în capitala Austriei. Manifestarea, dedicată promovării imaginii României ca obiectiv cultural pe harta turistică a lumii, prin punerea în evidență a iei – obiect vestimentar tradiţional milenar, va fi găzduită de Palatul Imperial Hofburg- Palmenhause, unul dintre cele mai reprezentative puncte de atracție turistică din Viena.

Județul Gorj devine partener al acestei ediții, deoarece deține una dintre cele mai importante moșteniri culturale din Regiunea Oltenia prin prisma tradițiilor, obiceiurilor și istoriei acestor meleaguri. În acest context, ilustrarea cât mai fidelă a autenticului tradițional gorjenesc va fi asigurată de Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Școala Populară de Artă din Târgu-Jiu, instituții de cultură subordonate Consiliului Județean Gorj, renumite atât în țară, cât și peste hotare, prin portofoliul impresionant de activități destinate conservării și promovării patrimoniului cultural local.
Astfel, în cadrul evenimentului “Ziua universală a iei românești”, elementele de artă decorativă tradițională din județul Gorj vor fi puse în valoare prin prezentarea de costume populare și ii gorjenești în cadrul unei expoziții de obiecte muzeale cu o vechime de aproape 80 de ani, prin susținerea unui spectacol cu secvențe de nuntă tradițională ce vor evidenția “ia” ca obiect vestimentar, precum și prin prezentarea istoriei tehnicii de lucru a motivelor simbolistice specifice Gorjului în cadrul mai multor demonstrații ce vor fi susținute de meșteri populari.
Evenimentul “Ziua universală a iei românești” este organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Viena, Autoritatea Națională pentru Turism, Antrec România, Realitatea TV, Ministerul Afacerilor Externe- Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, designerul Liliana Țuroiu- Universitatea de Arte din București.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here