Depozitul de la Roșia, redeschis cu sprijinul senatorului Cârciumaru

589

La solicitarea liderilor sindicali şi a conducerii Complexului Energetic Oltenia, în calitate de senator al României, Florin Cârciumaru, preşedintele organizaţiei PSD Gorj, s-a întâlnit, recent, cu ministrul Energiei, Toma Petcu, dar şi cu secretarul de stat din Ministerul Energiei, Doru Vişan, în vederea aprobării de către Guvernul PSD a unor măsuri pentru realizarea stocurilor de siguranţă ale Sistemului Electroenergetic Naţional în ceea ce priveşte combustibilul lignit. Astfel, în şedinţa de Guvern de ieri, de la ora 14.00, prim-ministrul Mihai Tudose a aprobat proiectul de hotărâre care vine în sprijinul producătorilor de energie pe cărbuni, în speţă Complexul Energetic Oltenia.

Aşadar, cu sprijinul secretarului de stat Doru Vişan, Guvernul PSD, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art.6 lit. p) din Legea Energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012, a adoptat proiectul de hotărâre prin care se aprobă activarea și utilizarea parțială a depozitului Roşia, din cadrul Exploatării Miniere de Carieră Rovinari, începând cu data de 15 septembrie 2017 și până la data 30 aprilie 2018. De asemenea, utilizarea depozitului Roșia din cadrul Exploatării Miniere de Carieră Rovinari se va supune interesului strategic de menţinere a siguranței Sistemului Electroenergetic Naţional, cu adoptarea tuturor măsurilor posibile de protecție a mediului, necesare pentru activarea și utilizarea parțială a depozitului în perioada menționată. În urma discuţiilor avute cu responsabilii din minerit şi energie, senatorul Florin Cârciumaru a întreprins din timp aceste demersuri către Ministerul Energiei, încât Sistemul Energetic Naţional să nu aibă, din nou, de suferit, la iarnă, din cauza lipsei stocurilor de cărbune de la Complexul Energetic Oltenia. Iarna trecută, administraţia companiei energetice a fost prinsă “pe picior greşit” în acest sens, neavând suficient lignit în depozite pentru asigurarea producţiei de energie solicitată în Sistemul Energetic Naţional.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here