Deputatul Cupă, prezent la Adunarea Parlamentară NATO

756

Fostul parlamentar de Gorj, Ion Cupă, în prezent deputat de Dolj și președinte al organizației ALDE din județul vecin, a participat la cea de-a 64 Adunare Parlamentară NATO. În cadrul reuniunii finale s-au adoptat cele 9 rezoluții ale diferitelor comisii, inclusiv o Rezoluţie prin care se solicită tuturor ţărilor membre să-şi dubleze eforturile pentru a se apropia de obiectivul de a aloca 2% din PIB pentru apărare. “La încheierea Adunării Parlamentare a NATO ni s-a adresat secretarul general adjunct al NATO, doamna Rose Gottemoeller. A făcut o pledoarie convingătoare pentru unitatea Alianţei Nord-Atlantice în faţa provocărilor de securitate complexe şi îngrijorătoare în special cele generate de agresivitatea crescândă a Rusiei, subliniind în același timp necesitatea unui dialog permanent cu Rusia. Mi-a plăcut mesajul domniei sale referitor la faptul că Alianţa Nord-Atlantică trebuie să vorbească pe o singură voce şi într-o poziţie fermă în faţa unor astfel de provocări pentru securitatea tuturor membrilor săi. Am votat pentru alegerea noii conduceri- președinte și 5 vicepreședinți. Doamna Madeleine Moon din Marea Britanie este noul Președinte al Adunării Parlamentare NATO”, a anunțat parlamentarul Cupă.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here