Deputatul Elvira Șarapatin, vizită de lucru în județul Hunedoara! 50 de membre ale OFSD Gorj, în schimb de experiență la colegele social-democrate din Deva și Brad

O delegație formată din cincizeci de femei din cadrul OFSD Gorj a poposit, pentru două zile, în Hunedoara, pentru un schimb de experiență cu colegele social-democrate din județul vecin. Delegația a fost condusă de către președinta Organizației Femeilor Social-Democrate Gorj, deputat Elvira Șarapatin, care a vrut să le arate colegelor sale cum sunt organizate pesedistele din filialele OFSD Deva și Brad, ce legături au cu autoritățile locale și cum sunt implicate acestea în viața politică a comunității. Social-democratele din județul Hunedoara le-au arătat colegelor din Gorj cu ce locuri se mândresc, dar și în ce proiecte sunt implicate, manifestându-și dorința de a le întoarce vizita, la Târgu-Jiu, cât mai curând.

Președinta OFSD Gorj, Elvira Șarapatin, reîntoarsă la final de săptămână de la Parlament, a condus un grup de 50 de colege din organizația de femei, într-o vizită de lucru în județul Hunedoara, ținta fiind o întâlnire colegială cu social-democratele din Deva și Brad. Întâlnirea a fost una fructuoasă, care a coincis cu sărbătorirea dragostei la români, cu Dragobetele, motiv pentru care printre politică și administrație s-a strecurat și voia bună, dar și delicatesele cu care social-democratele din județul vecin și-au întâmpinat colegele din Gorj. S-a întâmplat asta, sâmbătă, la Brad, femeile social-democrate din această localitate hunedoreană fiind gazde extraordinare, ele întâmpinându-și colegele din județul vecin, de Dragobete, cu zâmbete și urări de bun venit.

Ajutor pentru Muzeul Aurului de la Brad!
Social-democratele din Gorj, conduse de Elvira Șarapatin, au avut ocazia să viziteze apoi Muzeul Aurului de la Brad, unic în Europa, dar și sediul PSD Brad, unde au fost întâmpinate cu plăcinte făcute în casă din produse ecologice, cu prăjituri, dar și cu răcoritoare. În schimb, membrele OFSD Gorj le-au dăruit felicitări hand-made, pliante și materiale informative despre obiectivele și frumusețea județului Gorj. După ce și-au prezentat activitatea, femeile social-democrate din Brad l-au prezentat oaspeților pe primarul orașului, Florin Cazacu fiind un edil PSD cu vechime în funcție și proiecte importante realizate pentru localitate. Acesta le-a explicat invitatelor din Gorj ce proiecte edilitar-gospodărești are în execuție și chiar le-a cerut ajutorul, primăria dorind să preia în administrare muzeul recent vizitat, deținut de o societate falimentară.

Sus pe Cetatea Devei
După ce femeile din OFSD Brad au promis că vor veni la rândul lor în Gorj, primarul spunând că iubește Târgu-Jiu și pe Brâncuși, femeile PSD din Gorj au plecat spre Deva. Aici, cu o zi în urmă a avut loc o întâlnire cu colegele din organizația OFSD Deva care le-au întâmpinat și ele cu căldură pe colegele din județul nostru. La Hotel Deva s-a organizat și o petrecere la care au participat și doamnele și domnișoarele gazde, în cadrul evenimentului deputatul Elvira Șarapatin oferind diplome colegelor implicate în creșterea organizațiilor din cadrul OFSD Gorj. Femeile primar, consilier local și liderele de organizații OFSD din Gorj au fost aplaudate și felicitate cu colegele lor, toate mulțumindu-i Elvirei Șarapatin pentru că le-a oferit șansa de a promova politic, că le-a încurajat și le-a oferit echilibru și sfaturi pozitive întotdeauna. Întâlnirea s-a încheiat într-o notă dulce, cu un tort pe care scria OFSD Gorj.

Îl susțin pe Dragnea!
Membrele delegației, care fac parte și din Biroul Județean al OFSD Gorj, au stabilit, de asemenea, să o mandateze pe Elvira Șarapatin și pe viitoarele delegate de la Congresul PSD din 10 martie să-l susțină la cârma partidului tot pe Liviu Dragnea. S-a mai discutat aici despre organizarea structurilor interne de partid, dar și despre pregătirile pentru prima luptă electorală de anul viitor. “Am vrut prin acest proiect să le arăt colegelor din OFSD Gorj și o altă perspectivă a muncii politice. Mi-am dorit și cred că am și reușit să le fac să perceapă că politica se face nu doar între femei, ci în colaborare cu colegii din partid, că pentru funcții femeile trebuie să ceară și să se impună prin lucrurile bune realizate în organizație, dar și că politica realizată inteligent face bine comunității. Vom continua astfel de acțiuni care ne țin strâns legate de organizație, care ne fac să gândim pentru semeni și care fac socializarea eficientă și nu doar un slogan pentru femei’’, a declarat deputatul Elvira Șarapatin, președinte al OFSD Gorj.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here