Despăgubire în cărămizi, la Horăşti

446

Autorităţile municipale motrene au fost somate să demoleze un bloc din satul Horăşti, bloc în care pe vremuri au locuit şi oameni, au funcţionat şi birouri, dar care în ultimii 20 de ani a avut funcţional un singur apartament. Aici practic cetăţeanul Virgil Cauc şi-a făcut un magazin, care în cele din urmă a fost închis.

Autorităţile motrene au făcut apel la legi, la Codul Civil, la rapoarte de specialitate şi au reuşit să obţină aprobarea de demolare a blocului în anul 2006, tot în luna decembrie. Blocul din Horăşti trebuia demolat pentru că se află într-o stare avansată de degradare, iar proprietarul apartamentului funcţional a fost şi el de acord cu demolarea blocului, a cărui valoare este de 56.400 de euro.

În urma negocierilor s-a ajuns la o înţelegere cu Virgil Cauc, graţie căreia acesta poate fi despăgubit prin recuperarea materialelor de construcţie aferente apartamentului. Între autorităţile locale şi Virgil Cauc s-au făcut toate formalităţile în vederea acestei tranzacţii.

Mai în glumă, mai în serios, consilierii locali s-au întrebat cât de bună este cărămida pe care o recuperează Cauc şi cum va fi valorificată cărămida rămasă. Sunt întrebări pe care le vom urmări şi noi în timp, fiindcă demolarea unui bloc este o chestiune interesantă.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here