Săptămâna aceasta se desfăşoară bacalaureatul românesc, un examen strict necesar celor care nu vor să privească înapoi cu mânie. Elevul şi şcoala se pregătesc să-şi spună Bun Rămas, zăbovind o clipă pe un prag al speranţei.
Din păcate, Bacalaureatul de anul acesta are parte de o situaţie socială complicată pentru că în 24 de ore se scumpeşte viaţa fiecărei familii şi se reduc disponibilităţile pentru investiţiile în viitorul urmaşilor.
Un vechi protocol al înţelepţilor Sionului spune că o naţiune poate fi distrusă mult mai uşor dacă i se alterează sistemele de învăţământ şi sănătate vreme de 10 ani, decât printr-un război nimicitor.
Ori ceea ce se întâmplă în România cu învăţământul şi sănătatea, intrate în jocul “Uite reforma, nu e reforma”, este mai mult decât edificator.
Este suficient să spunem că fiecare părinte îşi dedică viaţa realizării copiilor săi ca să pricepem că tot sistemul de austeritate din România este îndreptat în direcţia fabricării proştilor. Pentru cei care se află acum în examene, rezultatele acestui examen fără concurenţă pot să însemne bucurie, însă pentru mulţime acest eveniment are mai puţină importanţă decât o nedeie, deşi sărbătoarea absolvirii liceului ar fi trebuit să devină tradiţională pentru localităţile care se bucură de privilegiul de a găzdui această formă de învăţământ. În mod paradoxal, comunismul lui Ceauşescu s-a ocupat intens de reducerea analfabetismului, promovând forme de învăţare pentru toţi cei fără de şcoală.
Acum, ca niciodată, Ministerul de resort trece la închiderea şcolilor, la concedierea profesorilor, la demotivarea lor. Ceea ce va urma este simplu de anticipat, în ciuda faptului că în ţară există foarte multe forme de învăţământ, majoritatea cu taxă. Vor exista copii inteligenţi din familii sărace a căror susţinere şcolară este deja nulă şi vor promova peste tot vlăstarele potentaţilor politico-economici care poate nici nu vor trece pe la cursuri, dar vor primi diplome, care să le ateste calitatea de absolvenţi.
De aceea BAC-ul din 2010 este unul trist, unul în care nici profesorii, nici părinţii şi nici elevii nu vor dori să-l analizeze decât dacă vor înregistra cumva eşecuri. Chiar dacă el este şi va rămâne un examen, bacalaureatul nu mai conferă aceleaşi drepturi ca în urmă cu 20 de ani. Să-mi fie iertat faptul că alătur întâmplările nefericite ale unui băiat cu liceu, cum este Dan Diaconescu cu arta învăţatului.
Am văzut că un oraş întreg este în stare să vorbească despre păţania omului de televiziune mult mai mult decât despre bacalaureat, fără să priceapă că şi pentru intrarea în politică ar fi necesar un examen, altul decât cel electoral, care să ferească România să ajungă pe mâna unor conducători cu prea puţină cultură.
Constantin Bunilă
