Dezbatere între factorii decizionali privind impactul mineritului asupra mediului

505

Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Gorj, în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia a organizat, ieri, un seminar ce a avut ca temă “Mineritul modern din România. Protecţia Mediului, în context european”. Evenimentul a făcut parte din seria activităţilor dedicate zilei de 12 martie, când se marchează anual Ziua Gărzii Naţionale de Mediu.

În fiecare an, pe data de 12 martie, este sărbătorită Ziua Gărzii Naţionale de Mediu, moment care practic marchează înfiinţarea acesteia ca şi instituţie. În vederea celebrării zilei, Comisariatul Judeţean Gorj al Gărzii Naţionale de Mediu a derulat, ieri, o serie de activităţi social-educative menite să îmbunătăţească gradul de conştientizare publică asupra importanţei protecţiei mediului înconjurător. Prin Ordinul de ministru nr. 224 din 27 februarie 2007, s-a stabilit ca pe data de 12 martie în fiecare an, să se sărbătorească Ziua Gărzii Naţionale de Mediu.

Mediul, în faţa activităţilor miniere
Organizată în parteneriat cu CEO, dezbaterea a avut ca temă “Mineritul modern din România. Protecţia Mediului, în context european”. “Ne-am gândit, cu ocazia acestei zile, să încercăm să dezbatem principalele probleme create de activitatea minieră în domeniul protecţiei mediului şi asta în contextul unei dinamici accentuate a legislaţiei Uniunii Europene. Prin urmare, la seminarul nostru am invitat toţi responsabilii de mediu de la toate subunităţile teritoriale ale CEO, cei care practic ne continuă activitatea noastră în domeniul protecţiei mediului la nivelul unităţilor miniere. Am invitat conducerea APM Gorj, reprezentanţi din cadrul CEO şi toţi comisarii de mediu ai Gărzii de Mediu Gorj”, a declarat şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, Gheorghe Sanda.
În cadrul seminarului susţinut, ieri, la sediul Diviziei Miniere a Complexului Energetic Oltenia, conducerea Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu a adus în discuţie faptul că, mineritul din Gorj trebuie să respecte anumite directive europene privind activitatea de protecţie a mediului. “Am ţinut ca la aceste discuţii să aducem în atenţie impactul acestor activităţi miniere în judeţul Gorj dat fiind faptul că, probabil suntem unicul judeţ din ţară, cu o activitate minieră atât de laborioasă şi, de aici şi problemele de mediu care au existat şi care, din păcate, vor mai exista. Anunţ cu această ocazie că atât în domeniul activităţii miniere, cât şi la producerea energiei, în judeţul Gorj, s-au investit sume enorme privind ecologizarea, respectarea directivelor UE, dar mai sunt multe probleme de rezolvat. Prin urmare, ne vom apleca asupra celor care intră direct sub incidenţa UE cunoscându-se faptul că, orice nerespectare a unor directive europene poate să declanşeze procedura de infringement asupra României. Din fericire, până acum nu a fost cazul; factorii responsabili din partea operatorilor economici controlaţi au fost înţelegători, au înţeles menirea activităţii de protecţie a mediului şi s-au conformat în proporţie foarte mare”, a precizat Sanda.

seminar1Parteneriat pentru colectarea selectivă
Dezbaterea dintre autorităţile responsabile cu legislaţia de mediu şi factorii din mineritul gorjean, a fost precedată de un acord semnat între Garda de Mediu Gorj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Parteneriatul constă într-o campanie de reciclare selectivă în instituţiile de învăţământ de pe raza judeţului nostru, care se va derula până la data de 5 iunie, când se va celebra Ziua Mondială a Mediului. “Cu ocazia acestei zile am ţinut să avem două acţiuni; una s-a finalizat la IŞJ Gorj, cu care am încheiat un acord de parteneriat până pe 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului. Acest acord constă în educarea elevilor privind reciclarea deşeurilor din şcoli; practic este o campanie de reciclare şi încercăm, în acelaşi timp, să implementăm încă de la vârste fragede mecanismele economico-financiare în domeniul protecţiei mediului în sensul că, tot ceea ce reciclează se poate transforma în bani şi îi pot folosi pentru gospodărirea unităţilor de învăţământ”, a mai spus comisarul-şef al Gărzii de Mediu Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here