Pe Aleea Nemuritorilor din centrul civic al municipiului Târgu-Jiu sunt imprimate stele dedicate unor personalităţi excepţionale, culturale şi ştiinţifice, care au marcat profund istoria oraşului, aducându-i în acelaşi timp un prestigiu de necontestat. Prin calităţile şi contribuțiile însemnate la evoluția oraşului şi a ţării, aceşti mari oameni vor trăi veşnic în amintirea noastră, nouă revenindu-ne obligaţia de a cinsti cum se cuvine memoria lor. Ei pot fi luaţi drept exemplu şi pot stimula astfel entuziasmul şi creativitatea tinerei generaţii.
Aleea Nemuritorilor a fost inaugurată în anul 2012 (proiectul acesteia plecând de la propunerea scriitorului Ion Cepoi), cu steaua artistului Constantin Brâncuşi (creatorul sculpturii moderne) şi apoi în fiecare an, cu ocazia „Zilelor Municipiului Târgu-Jiu” şi/sau ale „Zilelor Turismului Gorjean”, s-au adăugat alte stele închinate unor personalităţi majore: Sergiu Nicolaescu, Elvira Godeanu, Aretia Tătărescu, Tudor Arghezi, Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu (2013), Dincă Schileru, Aristizza Romanescu (2014), Francisc Milescu, Victor Daimaca (2015) şi Alexandru Ştefulescu (2016). Realizarea unei astfel de alei este în mod cert un prilej de mândrie nu numai pentru gorjeni, dar şi pentru toţi românii care viziteză oraşul.
În anul 2017, o astfel de stea ca simbol al excelenţei a fost dedicată inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan, realizatorul tehnic al Coloanei fără Sfârşit, lucrare monumentală creată de Brâncuşi în anul 1937 şi amplasată în Parcul Coloanei din Târgu-Jiu. În data de 16 mai, steaua a fost dezvelită de către un grup de cercetaşi cu ocazia zilelor oraşului Târgu-Jiu, la ceremonie participând numeroase oficialităţi şi oameni de cultură din Gorj. La festivitate au luat cuvântul Doru Strîmbulescu (managerul Centrului „Brâncuşi”), Adrian Tudor (viceprimarul municipiului Târgu-Jiu) şi Sorana Georgescu-Gorjan, fiica inginerului omagiat, evident emoționată de importanţa momentului. De altfel, este a doua oară când autoritățile cinstesc memoria tatălui său, în 2007 Consiliul Local Târgu-Jiu conferind post-mortem inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan, titlul de „Cetăţean de Onoare“ al Municipiului Târgu Jiu, pentru merite deosebite la ridicarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor“ din Târgu-Jiu (avându-se în vedere că el a fost şef al proiectului de realizare a Coloanei fără Sfârșit ).
Doamna Sorana Georgescu-Gorjan a vorbit pe scurt despre despre tatăl său şi despre importanţa evenimentului: „Este un moment extraordinar de deosebit! Pentru tata, acest moment este o mulțumire peste ani! Tatăl meu vine din Gorj, prin bunicul născut la Godinești. El se socotea triplu oltean și ținea enorm la Gorj. Faptul că steaua tatei este dezvelită aici, la Târgu-Jiu, este pentru mine o bucurie! Când eram mică, tata m-a învățat o poezie pe care o aprecia foarte mult – «La steaua». Iată că acum steaua a coborât și pe pământ pentru tata. Vă mulțumesc!”.
În după-amiaza aceleiaşi zile, Sorin Buliga (consilier la Centrul „Brâncuşi”) a realizat un interviu cu doamnă Sorana Georgescu-Gorjan, punându-i mai multe întrebări legate de activitatea sa privind următoarele aspecte: reconstituirea dublei creaţii a Coloanei fără sfârşit (artistică a lui Brâncuşi şi tehnică a inginerului Gorjan), exegeza de o binevenită acribie a vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi, „asceza de bibliotecă” necesară întocmirii volumului de aforisme „Aşa grăit-a Brâncuşi” şi modul în care ar dori să se defăşoare pe viitor activitatea Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu (domnia sa fiind şi membru al Consiliului ştiinţific al instituţiei respective). Redăm, în continuare, răspunsurile distinsei noastre invitate:
„În această zi de 16 mai 2017, am avut o mare bucurie – am asistat la dezvelirea stelei dedicate tatălui meu, inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan pe «Aleea Nemuritorilor» din Târgu-Jiu. Îmi aduc aminte, cu zece ani în urmă, tot într-o zi de mai (n.n.: mai precis pe 22 mai), tata a fost numit postum cetăţean de onoare al oraşului Târgu-Jiu. Cu douăzeci de ani în urmă, într-o zi de martie, la schitul Crasna a avut loc o comemorare pentru Constantin Brâncuşi, Aretia şi Gheorghe Tătărescu şi, de asemenea, pentru tata. Am participat şi eu acolo şi a fost un moment de mare emoţie. Acum din nou, după alţi ani, asist la acest moment – astral, zic eu – care pentru mine şi pentru tata, de acolo din steaua unde se află, este o mare bucurie.
Tatăl meu era oltean, urmaşul unui gorjean din Godineşti şi al unei oltence din Vâlcea. El însuşi fiind născut la Craiova, se socotea triplu oltean şi era foarte mândru de această obârşie a lui, aşa cum era de altfel şi Brâncuşi. Colaborarea lui cu marele artist, începând din 1934-1935 şi finalizându-se în 1937-1938 prin ridicarea Coloanei fără Sfârşit, a însemnat un moment de vârf în existenţa sa şi a reprezentat pentru familia noastră o mare bucurie şi o mare mândrie.
Tata s-a prăpădit în 1985, iar ultimul lui cuvânt înainte de Marea Trecere a fost „vertical”. Am considerat acest cuvânt ca un adevărat testament pentru mine, ca să încerc să continui ceea ce el lăsase neterminat, şi anume să-i apară cartea în care a concentrat toate informaţiile date de colaborarea lui cu Brâncuşi şi, de asemenea, să apăr Coloana fără Sfârşit de diversele vicisitudini care au apărut între timp, de demontare, de clonare şi de multe alte momente nefericite. Am încercat toate acestea, cu o voce slabă, dar permanentă. De altfel, chiar momentul de astăzi îmi dă încredere că pe Brâncuşi în continuare îl vom respecta şi iubi şi că nimic nu este pierdut în apărarea lui.
L-am descoperit pe Brâncuşi în mai multe moduri. Eu m-am născut în anul 1939, în casa în care tata l-a găzduit pe artist (în anul 1937). În casa aceea existau fotografiile făcute de tata la ridicarea Coloanei, catalogul expoziției personale deschise de Brâncuși în 1933-1934 la Brummer Gallery din New York (cu dedicaţia sculptorului), bustul bunicului meu făcut de Brâncuşi în anul 1902 şi, de asemenea, căţelul cu care artistul obişnuia să se joace. Toate aceste elemente le-am conştientizat, aşadar, încă din copilărie şi tinereţe. Mai târziu, ca redactor la Editura Academiei Române, am lucrat la ediţia în engleză a cărţii domnului Barbu Brezianu (Brâncuşi în România) şi am încercat să studiez mai de aproape opera lui Brâncuşi, în special cea din România.
Trebuie să mai adaug că tata coresponda cu cercetătorii din întreaga lume, iar unii dintre ei au venit la noi în casă, i-am cunoscut şi am păstrat legătura cu ei şi după dispariţia tatei. Am corespondat, de pildă, cu Sidney Geist, Marielle Tabart, Doina Lemny şi cu mulţi alţi brâncuşiologi importanţi, încercând să fac cunoscute, în măsura în care am putut, lucruri precise, clare şi reale despre Brâncuşi. Din acest motiv am publicat şi cartea Aşa grăit-a Brâncuşi, cu aforisme bazate în special pe texte scrise chiar de mâna sculptorului.
Corectitudinea şi exactitatea în cercetarea ştiinţifică le consider moşteniri din partea tatei, care era un om extrem de meticulos şi de exact şi tot ceea ce el a scris a verificat mai întâi cu mare precizie. Asistând la modul lui de a scrie şi de a publica, am căutat la rândul meu să-i urmez calea. Am fost însă şi redactor la Editura Academiei şi ştiam că din această poziţie trebuia să verific toate citatele, pentru a nu da informaţii inexacte. Aşadar, această formaţie de redactor academic şi-a spus cuvântul, iar ea s-a împletit cu iubirea faţă de Brâncuşi, care m-a făcut să încerc să respect şi să păstrez cât pot adevărul. În ceea ce priveşte viitorul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, consider că ar fi necesar ca acestuia să i se atribuie un spaţiu mai generos pentru a se putea realiza conferinţe pe teme brâncuşiene. El ar avea menirea să se transforme într-un centru de importanţă naţională şi internaţională, cu scopul precis de a furniza informaţii exacte despre viaţa şi opera lui Brâncuşi” .
Sorin Lory Buliga
