Guvernul a aprobat înfiinţarea companiilor energetice. Se cunosc şi viitorii directori generali dar nu se ştie mai nimic despre modul cum se vor organiza şi funcţiona aceste companii. Am putea crede într-o deficienţă de comunicare care a tras cortina între specialişti şi noi ceilalţi, care avem mai mult sau mai puţin un interes în problemă.
Despre interes vom mai vorbi. Despre cortină surpriză! Ea nu se află între noi şi promotorii proiectului(îl numim aşa deşi, la rigoare, nu întruneşte minime criterii după care se elaborează un proiect). Ea se află între autori, promotori sau cum s-ar mai putea numi cei care susţin ideea şi realitatea funcţionarii sistemului energetic naţional.
Am rămas surprins să văd cum, într-o dezbatere televizată, Ionel Manţog încerca să-l forţeze atât pe Laurenţiu Ciurel, fostul director general al Complexului Energetic Rovinari, cât şi pe realizatorul emisiunii să-şi însuşească volens-nolens(vrei nu vrei, bea Grigore aghiasmă) ca soluţia înfiinţării companiilor energetice este indispensabilă, ba chiar ne-ar paşte o mare tragedie în caz contrar. Argumente ioc! Măi, să fie, mi-am zis! Fără companiile energetice ale lui Videanu şi fără Ionel Manţog Gorjul nostru va muri! Şi pentru că tot scriu la ziar ia să văd eu cine sunt personajele şi de ce nu se-nţeleg?
Ionel Manţog se arată, de aproape un an, mare susţinător al înfiinţării unor companii energetice prin gruparea producătorilor din surse diversificate(apă, nuclear, gaz, cărbune) că, vezi doamne, aşa-i în toată Europa. Acesta nu e nici pe departe un argument în susţinerea ideii până nu se detaliază sistemul organizatoric, mecanismele financiare interne, modul în care se materializează exercitarea funcţiilor întreprinderii sau cele ale managementului. Ori tocmai aici domnului Manţog i s-a întrerupt alimentarea cu argumente şi ne-a oferit o probă de anumite lipsuri în educaţie.
De partea cealaltă Laurenţiu Ciurel a argumentat în concret de ce anumite prezumţii ale lui Manţog nu se pot realiza şi că preţul pe care-l vom plăti la energie va fi mai mare, iar salariaţii nu se pot aştepta la o situaţie mai avantajoasă pentru ei.
Soarta gorjenilor e strâns legată de evoluţia sectorului minier şi energetic şi e firesc şi chiar obligatoriu juridic să existe consultare publică pe iniţiative care au un impact atât de pronunţat asupra vieţii noastre.
Manifestarea lipsită de bun simţ a lui Manţog, trece dincolo de carenţele în educaţie ale acestuia şi mă face să cred că Laurenţiu Ciurel a “călcat pe muşuroiul cu furnici”, descoperind involuntar ceva ce trebuia bine ascuns. Bătălia pe resursele energetice naşte dispute greu de evaluat, iar Gorjul este un teatru de operaţii.
Petre Dincă
