Din nou în creştere, Peste o mie de cazuri de viroze şi sute de pneumonii

316

AMBULATORIU 1Prima săptămână a lunii noiembrie a însemnat şi o creştere a numărului cazurilor de viroze şi pneumonii. Astfel, peste o mie de gorjeni au viroze şi peste şase sute au pneumonii. Şi numărul internărilor a crescut semnificativ. Cu toate acestea, autorităţile din domeniul sănătăţii susţin că situaţia nu este îngrijorătoare.

La nivelul judeţului Gorj, în prima săptămână a lunii noiembrie s-a observat o creştere a numărului persoanelor cu viroze şi pneumonii. Totodată, au fost internate mai multe persoane având aceste afecţiuni. Cauzele fenomenului de înmulţire a virozelor şi pneumoniilor sunt, în primul rând, variaţiile de temperatură, dar şi precipitaţiile. „Dimineaţa este foarte frig, iar la orele după-amiezii este foarte cald. Aceste variaţii de temperaturi, dar şi alte fenomene meteorologice, favorizează îmbolnăvirile”, a precizat Elena Piţian, purtătoarea de cuvânt a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj.

Peste o mie de persoane cu viroze

06virozeVirozele le dau de cap gorjenilor. Statisticile DSP Gorj, în săptămâna 1-7 noiembrie, arată că s-au înregistrat 1027 de cazuri de viroze, spre deosebire de săptămâna precedentă, când au fost numai 610. De asemenea, dacă în ultima săptămână a lui octombrie au fost internate 73 de persoane cu viroze, în prima săptămână din luna noiembrie numărul internărilor s-a ridicat la 92.

Cele mai multe cazuri, adică 338, s-au înregistrat la grupa de vârstă 5-14 ani, 40 dintre aceşti copii fiind internaţi. Dimpotrivă, cele mai puţine viroze au făcut persoanele de peste 65 de ani, la grupa lor fiind înregistrate 57 de cazuri de îmbolnăvire, dintre care nimeni nu a necesitat internare.

A crescut şi numărul pneumoniilor

Peste şase sute de gorjeni au făcut pneumonii în perioada 1-7 noiembrie, mai exact 641. Numărul persoanelor internate a ajuns la 114.

Grupa de vârstă 0-4 ani este cea mai sensibilă, când vine vorba despre statistica evoluţiei îmbolnăvirilor de pneumonie; s-au înregistrat 177 de cazuri, 58 necesitând internare. Ca şi în cazul virozelor, şi la pneumonii cele mai rezistente persoane sunt cele de peste 65 de ani, 70 îmbolnăvindu-se, iar dintre acestea, numai 3 au necesitat internare.

De precizat faptul că, în ultima săptămână a lunii octombrie, din datele centralizate la DSP Gorj, rezultă că erau 379 de cazuri de pneumonii şi 81 de internări.

Situaţia nu e îngrijorătoare

Dat fiind faptul că suntem tot mai aproape de sezonul rece, specialiştii spun că nu este deloc surprinzătoare creşterea numărului de îmbolnăviri. Acelaşi lucru este susţinut şi de Elena Piţian, reprezentanta Direcţiei de Sănătate Publică Gorj: „Nu este îngrijorător pentru că este sezonul virozelor şi pneumoniilor. Îmbucurător este faptul că încă nu au apărut cazurile de gripă, care se tratează mult mai greu spre deosebire de viroze sau pneumonii ”.

Chiar dacă nu trebuie să ne facem griji de creşterea numărului de îmbolnăviri de viroze şi pneumonii, este bine, totuşi, să fim precauţi.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here