Dicţionarele definesc căsătoria ca fiind o uniune încheiată printr-un act de stare civilă, liber consimţită, între un bărbat şi o femeie pentru întemeierea unei familii, trai comun între soţi, viaţă conjugală, căsnicie.
Acest moment important din viaţa omului este precedat de datini şi obiceiuri transmise cu sfinţenie din generaţie în generaţie. În concepţia locuitorilor din satul Piscoiu, comuna Stejari, doi tineri sunt consideraţi soţ şi soţie când au făcut cununia civilă şi religioasă, altfel nunta este una păgână. În împreunarea tinerilor trebuie ţinut cont că nu pot să se căsătorească între ei fraţii, verii din fraţi până la al treilea grad, naşul cu fina, şi tinerii să aibă vârsta de la 18 ani în sus. Altfel, intervin sancţiunile morale ale colectivităţii: strigături la joc şi peste sat, la şezători, la sărbători, vorbe de la „gura satului”etc. Nunta este precedată de peţirea fetei şi de logodna celor doi tineri. Până acum câteva decenii, părinţii erau cei care hotărau căsătoria între doi tineri, de aceea apăreau certuri, despărţiri, mai ales când fetele erau obligate să se căsătorească pentru bogăţia unui tânăr, dar pe care ea nu-l iubea. După ce tinerii se îndrăgosteau, îşi anunţau părinţii că vor să-şi întemeieze o familie. Băiatul, tatăl său şi alţi prieteni mergeau „împeţit”la fată şi „să-i cate casa”. Acolo discutau calităţile tinerilor, se puneau de acord, socotindu-se rude, cuscri şi hotărau data logodnei, care se făcea într-un cadru sărbătoresc, cu participarea rudelor, vecinilor, prietenilor. Într-o farfurie cu grâu sau cu zahăr, erau ascunse inelele, din argint sau aur, ale tinerilor care se vor logodi. Viitoarea soţie alege inelul şi îl pune pe degetul alesului, la fel procedând şi băiatul. Pentru a se distra, nu puneau deloc verighete în farfurie sau puneau unele false. Cu ocazia logodnei, era stabilită data nunţii şi ce naşi vor avea tinerii, de regulă naşii tatălui băiatului sau fiul acestuia dacă era căsătorit. Dacă tinerii doreau alţi naşi, mai ales când băiatul locuia departe de satul părinţilor săi, era necesară permisiunea naşilor tatălui. După logodnă, tinerii merg împreună la horă, la distracţii, fac invitaţii la nuntă, „tocmesc” lăutarii, pregătesc nunta, cele 50 de batiste cu flori, cusute de viitoarea mireasă, pentru nuntaşi, fac cununia civilă la primărie. De obicei, nunţile, aşteptate cu bucurie de întreaga obşte a satului, erau fixate toamna, odată cu terminarea muncilor agricole. Noua „casă” era o mândrie pentru sat, colectivitatea aducea daruri la nuntă, îndeplinind funcţii de chemători, cumnat de mână, bucătar, alergătoare, omul de la beci etc. Cei care nu „stau la masă” participă şi ei la desfăşurarea nunţii prin mergerea la joc sau comentarii despre ginere, mireasă, cuscrii. În sat puteau să fie, în acelaşi timp, mai multe nunţi, acestea desfăşurându-se sâmbăta, duminica şi lunea, joia fiind numai nunţi la ţigani. Pregătirea pentru nuntă începe de miercurea, mergându-se prin sat cu un car pentru a aduna mese la casa mirelui şi a miresei, se cumpărau alimentele, se aducea bucătăreasa şi femeile care o ajutau, iar invitaţiile la nuntă erau trimise cu câteva săptămâni înainte. Vineri, după masă, se taie curcanul care va fi adus naşului la masa mare de duminică. Momentul este marcat de cântecele unui viorist, acordeonist care distrează lumea, de îndemnuri la a mai bea şi a se înveseli. Sâmbătă, se duce bradul (după unii un simbol păgân, de sorginte dacică, dar un protector al vieţii prin aspectul lui verde) la mireasă, de obicei o creangă frumoasă, de către ginere şi un prieten de-al lui, iar după masă, la mireasă şi la ginere, vin lăutarii care merg prin sat cu ginerele şi chemătorii, cu mireasa, pentru a invita sătenii la nuntă pe muzica unui marş de chemare interpretat de muzicanţi. Sunt aleşi chemători chipeşi şi buni de gură care, prin glumele lor, îi distrează pe cei invitaţi la petrecere, care îi invită cu ploşti de rachiu sau cu sticle îmbrăcate în coşuri de nuiele sau material plastic şi legate cu fir roşu şi beteală, care joacă bine după acordurile muzicii populare. Sâmbătă seara, mireasa îşi pune beteală şi fire roşii pe frunte, este îmbrăcată în costum de seară sau vâlnic şi, la casa acesteia, sătenii joacă, stau la masă şi petrec până în jurul orei trei. Doi băieţi merg în pădure şi aduc un copac fără coajă pe care îl leagă de stâlpul casei, în vârful acestuia urmând a fi pus bradul. Nuntaşii se distrează pentru că băiatul trebuie să urce în copac ţinând bradul într-o mână şi apoi să-l lege în vârf. Atât la mireasă acasă, cât şi la ginere, porţile caselor sunt deschise, deasupra lor fiind o scândură, înconjurată de crenguţe de brad, pe care scrie „Bine aţi venit sănătoşi!” Duminică dimineaţa, nuntaşii se adună la mireasă, iau o masă ţărănească rotundă, joasă şi se pune în mijlocul camerei, începând ritualul bradului. Pe masă se pune un pahar cu vin, apoi bradul se pune în acest pahar şi este ţinut de băiatul care îl va juca, iar tinerii îl împodobesc cu beteală, un măr (simbolul fericirii), o batistă, arnici roşu (simbolul consumării himenului), o cârpă gorjenească. Mărul, cârpa şi batista vor fi luate, la terminarea nunţii, de băiatul care a jucat bradul. În timpul „învelirii” bradului , lăutarii Scarlat, Vidu, Ilie Bărbuţ ziceau cântecul bradului, apoi mireasa mergea cu bradul „la adăpat”şi „Florile-nfloreau pe gard”, iar la întoarcere „Florile s-au scuturat / Că acum m-am măritat”, Vidu (Constantin Belgun) continuând despre brad „Dar ai fost numai frumos / Şi-acuma vei da folos”. În drum spre „ciutură” (fântână), băiatul şi mireasa duc o vadră din lemn în care se află busuioc şi un fuior de cânepă, cu mânerul pus pe un resteu de la jugul boilor, înfăşurat cu un fular. Băiatul trebuie să scoată apa cu o mână şi să o toarne în vadră, care este aşezată în drum, în ea punându-se bradul (pomul vieţii) pentru a fi adăpat ca viaţa tinerilor să fie fericită. În jurul vedrei cu apă se joacă o horă de mână, băiatul cu bradul îl ţine în mână şi „ţine” hora înainte. În drum spre casa miresei, lăutarii cântă, iar bradul este legat, de „prăjină”, cu fuiorul de cânepă, iar tinerilor de la adăpatul bradului li se pune masa. Ginerele vine cu nuntaşii săi să ducă mireasa la cununie, dar porţile casei miresei sunt închise şi „oastea” miresei aşteaptă lupta cu aceea a ginerelui. Acum se spun „colăceriile” (zise de Ilie Nicola, Nicolae Sinescu, Dumitru Peneşel), un dialog între „colăcerul” ginerelui şi cel al miresei. Pe lângă altele, se mai cere gazdei „Un putinei cu lapte bătut / Ca să le turnăm pe gât”, iar pentru femei „O strachină cu poame / Pentru c-au slăbit de foame”, dialogul încheindu-se cu „Bine v-am găsit sănătoşi!”şi „Bine aţi venit sănătoşi!”şi deschiderea porţilor. Când alaiul intră în curte, ginerele merge să scoată afară mireasa, dar aceasta se ascunde, îşi scoate inelul şi se uită prin el ca să vadă ginerele, crezând că, procedând în acest fel , va avea copii frumoşi. I se aduc mirese false, momente de distracţie pentru nuntaşi. Naşa intră în cameră şi începe învelitul miresei, ginerele rămânând afară, îi aranjează părul, coroniţa, voalul, în timp ce lăutarii cântă „cântecul miresei” în care se spune că mireasa va mai fi fată „Când o cânta ştiuca-n baltă / Răcănelul pe corlată”, iar aceasta plânge după prietenele de la joc ăi copilăria pierdută. Mireasa împarte nuntaşilor flori şi batiste cusute cu motive populare, pe care le prinde la reverul hainei cu „un bold”. Se spun „iertăciunile” pentru fericirea tinerilor soţi, părinţii să-i binecuvânteze şi să-i ierte, iar mireasa să-i dea „colăcerului” o basma de mătase şi un pahar de vin. Înainte de a pleca la cununie, în curtea casei, este adusă o pâine făcută în casă, se pune sare pe ea, naşa o rupe în patru bucăţi, peste capul miresei, îi dă acesteia să guste din pâine şi o aruncă în direcţia celor patru puncte cardinale. Băieţii şi fetele se întrec în prinderea bucăţilor pe care le mănâncă, fiind încredinţaţi că se vor căsători dacă au gustat din pâine. Dacă se merge pe jos la biserică, mireasa merge cu ginerele, în spatele lor mergând naşii cu lumânările aprinse, apoi băiatul cu bradul, cumnatul de mână, părinţii, rudele, prietenii, muzicanţii, nuntaşii. În biserică, se pune pe jos un macat adus de o fată mare, apoi începe cununia religioasă. Înainte de a intra, mireasa îl calcă pe ginere pe picior pentru a-l domina în viaţă. Naşul se aşează înapoia miresei, iar naşa înapoia ginerelui, având lumânările aprinse. Se aşează cununiile pe capul mirilor, urmează „Isaia dănţuieşte”când preotul, mireasa, ginerele, naşii, părinţii ocolesc de trei ori locul de miruit, peste ei aruncându-se, tot de trei ori, boabe de cereale, zahăr, spunându-se „Doamne, ajută cu bine!”, „Al doilea cu sănătate!”, „Sfânta troiţă să fie-ntr-ajutor!” După cununie, în curtea bisericii, se joacă Hora de mână, apoi alaiul merge spre casa mirelui. La mire acasă, sâmbătă seara, după ce lăutarii şi chemătorii se întorc din sat, începe jucatul la horă şi se pune masa unde se serveşte varză fiartă, se bea ţuică şi vin şi ginerele poate aprecia câţi oameni vor veni la masă şi câtă mâncare va pregăti pe duminică. Duminică dimineaţa, sosesc naşii, băiatul care duce bradul, nuntaşii, este bărbierit ginerele de un băiat care are părinţi şi care primeşte bacşiş, iar lăutarii cântă „Cântecul ginerelui”, încheind cu gândurile ginerelui „Ştiu sara un-să trag / La pernă şi la pat / La gură de sărutat”şi primesc şi ei bani de la ginere. Apoi pleacă să ia mireasa de acasă ca să meargă la cununia de la biserică. Sosiţi de la cununie, nuntaşii intră în curtea casei ginerelui şi mireasa îl leagă pe socru cu o cârpă cusută cu motive populare, iar socrul o prinde de mână, ocolesc o masă pe care este pus un pahar cu vin şi bani. Masa se ocoleşte de trei ori, de fiecare dată mireasa şi socrul ridică cu picioarele masa şi varsă puţin vin, apoi socrul o duce pe mireasă în casă unde soacra o întâmpină pe mireasă cu un pahar cu vin şi zahăr. O întreabă pe noră dacă îi place vinul şi, dacă răspunde afirmativ, înseamnă că îi place băiatul ei. În trecut, soacrele rele nu primeau mireasa, ci se urcau în pod şi aşteptau să treacă mireasa pe sub ele, crezând că în acest fel mireasa va fi supusă şi ascultătoare. Naşii dau lumânările unui băiat cu părinţi pentru a le stinge de pragul casei. Dacă se sting în acelaşi timp, înseamnă că tinerii vor avea o viaţă egală, dacă nu, unul va muri mai repede. În curtea casei începe jocul, vin invitaţii, rudele aduc într-o „masă” de pânză o pâine, fasole etc., se pune masa, în capul acesteia se aşează naşii, moşii, invitaţii. Lăutarii înconjură masa, cântând melodii de petrecere, iar mireasa şi ginerele, pe lângă masă, îi îndeamnă pe nuntaşi să mănânce pâine, mălai, sarmale, ciorbă, piftii, friptură, cozonaci şi să bea, să se distreze. Mâncarea alternează cu jocuri ca Sârba, Brâul, Ungurica, Hora de mână, Jianca, Popoveanca, Hora iute, Periniţa, lăutarii( viorist, chitaristă, acordeonist, ţambalagiu, basist) cântând în mijlocul horei, iar „gurista” zicând melodiile cerute de cel cu hora înainte. Basistul are cu el şi o vuvă la care spune cântece lumeşti cu aspecte pornografice. Seara, se dă darul, unul din lăutari îmbrăcându-se în haine rupte şi de diferite culori, mânjit cu cărbuni pe faţă, aduce curcanul pe o tavă. Pasărea are capul împodobit cu arnici roşu şi frunză de muşcată şi „brezaia”, mascatul aleargă cu ea după copii ca să-i sperie. Pe babe sau fete le sărută, apoi se face că îl strigă pe naşul, că nu ştie unde este. Îl găseşte pe naş, merge la el şi îi ţine un „discurs” în care arată că el este vânător şi a vânat pasărea măiastră în ţări străine şi, dacă vrea să i-o dea, trebuie să plătească bine. Naşul se ridică, ia curcanul, îi rupe „cotoaiele”, iar ghearele şi capul le dă lăutarului. Mireasa, însoţită de ginere, aduce daruri naşilor, iar lăutarul cântă şi spune glume. Soacra atârnă de gâtul rudelor „cârpe şi peşchire”, apoi nuntaşii se scoală de la masă şi joacă Hora bradului, o horă de mână, în joc fiind băiatul cu bradul, naşul, naşa, ginerele, mireasa, socrul, soacra, fata mare, nuntaşii. Mireasa ia o cămaşă şi o cârpă şi le atârnă de gâtul soacrei sale, iar ginerele atârnă de gâtul soacrei lui o pereche de bocanci sau pantofi. Hora se învârte de trei ori, apoi soacra dă cu cămaşa în sus ca să trăiască bine cu nora. Nuntaşii se pun iar la masă şi începe „darea”, primul cinstind naşul, banii punându-se într-un coş care este acoperit cu o pâine, iar lăutarul strigă cât a dat fiecare spunând „Să trăiască, la mulţi ani!”. Socrii ginerelui vin la acesta cu lăutarii lor şi aduc o găină şi un cocoş (reprezentând mireasa şi ginerele), seminţe de diferite plante. Se obişnuieşte ca ginerele să pună găina sub cocoş ( ca să domine el), dar nu este bine să se dea cu găina în cocoş pentru a nu se certa. Seara se continuă jocul până târziu în noapte, iar luni dimineaţa însurăţeii sunt treziţi de lăutari care le cântă „Zorile”, mireasa mătură în cameră, se duce, însoţită de lăutari, după apă cu vadra pusă pe cap. La întoarcere, ginerele îi ia vadra de pe cap, îi plăteşte pentru apă, mireasa îl pune pe acesta să-i sărute mâna, spre distracţia celor din jur, dar ginerele spune că astfel mâna lui va fi uşoară când ea va primi bătaie. La ginere se strâng neamurile, vecinii şi merg să petreacă la mireasă „pe calea mare”, petrecerea fiind fără dar şi va dura până luni seara. Tinerii îşi aleg un sfânt al casei pe care îl sărbătoresc şi pleacă în „luna de miere”. Căsătoria, nunta din Piscoiu este o amplă manifestare folclorică, sărbătorească, cu valori artistice, etice şi estetice, iar localnicii au creat din obiceiul de odinioară actele şi scenele petrecerii spectaculoase de astăzi.
Profesor Gheorghe Sinescu
