Direcţia de Patrimoniu Târgu-Jiu recrutează personal

571

Direcția Publică de Patrimoniu Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuţie vacante, de asistent medical comunitar şi mediator sanitar, din cadrul Compartimentului Asistenţă Medicală Şcoli. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale de asistent medical comunitar sunt: absolvent(ă) şcoală postliceală sanitară, specializarea – asistent medical generalist; vechime în specialitatea studiilor – minimum şase luni. De asemenea, pentru postul de mediator sanitar se solicită studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii unui curs de instruire teoretică a mediatorilor sanitari.
Proba scrisă a concursului se va organiza pe 17 decembrie, ora 10.00, iar interviurile vor fi susţinute pe 21 decembrie. Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente: cererea de înscriere; copia actului de identitate; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar; adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here