Directori și directori adjuncți numiți prin detașare în zeci de unități de învățământ din Gorj

1764

40 de unități de învățământ din județul Gorj vor avea, începând cu data de 9 ianuarie, directori și directori adjuncți numiți prin detașare în interesul învățământului. Este vorba de acele unități de învățământ ale căror posturi de conducere nu au fost ocupate în urma concursului organizat anul trecut la nivel național.

Potrivit Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin OMENCȘ nr. 5080/31 august 2016, în funcțiile de director sau de director adjunct rămase vacante sau în cazul vacantării unor funcții de director sau de director adjunct din unități de învățământ de stat, conducerea interimară va fi asigurată, până la organizarea unui alt concurs, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, de ”un cadru didactic titular, membru al corpului național de experți în managementul educațional, numit prin detașare în interesul învățământului sau prin delegarea atribuțiilor specifice funcției, în conformitate cu legislația în vigoare, prin decizia inspectorului școlar general, la propunerea consiliului profesoral din unitățile de învățământ respective, cu avizul consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanei solicitate”. Potrivit aceluiași act normativ, nu puteau fi numite în funcțiile rămase vacante sau în cele care se vacantează între perioadele de concurs persoanele care până la organizarea concursului au ocupat funcții de director sau de director adjunct în unitatea de învățământ respectivă și nu au participat la concurs sau persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise.

27 de directori și 18 directori adjuncți, numiți cu delegație
La nivelul județului Gorj, după concursul organizat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, au rămas neocupate câteva zeci de posturi pe care au fost numiți prin detașare 27 de directori și 18 directori adjuncți. În funcția de director au fost numiți: Nicuț Diana Claudia (Școala Gimnazială Mușetești), Sulea Alin (Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae” Târgu-Jiu), Raț Florin Adrian (Școala Gimnazială Samarinești), Rotaru Radu (Școala Gimnazială Bălănești), Babucea Teodora (Școala Gimnazială ”G. Uscătescu” Târgu-Cărbunești), Arsenie Claudia (Școala Gimnazială Bumbești Pițic), Buculea Elena (Școala Gimnazială Văgiulești), Arcuș Constantin (Școala Gimnazială Dănciulești), Novac Aura (Colegiul Național ”Tudor Arghezi” Târgu-Cărbunești), Bobei Alina (Școala Gimnazială Scoarța), Băltărețu Carmen (Școala Gimnazială Săulești), Corina Bianchi (Școala Gimnazială Arcani), Gheorghiță Elena (Școala Gimnazială Plopșoru), Pleșa Mirela (Școala Gimnazială Nr. 1 Țicleni), Stoian Camelia (Școala Gimnazială Cîlnic), Mihăilă Elena (Școala Gimnazială Țânțăreni), Chișamera Dumitru (Școala Gimnazială Negreni), Stanca Liliana (Școala Gimnazială Bărbătești), Negricioiu Mariana (Școala Gimnazială Alimpești), Mocioi Daniel (Colegiul Tehnic ”Ion Mincu” Târgu-Jiu), Dănășel Gheorghe (Școala Gimnazială Sîmbotin), Păunescu Anghel (Liceul Teologic Târgu-Jiu), Măciucă Simona (Școala Gimnazială ”Gheorghe Tătărăscu” Târgu-Jiu), Ungureanu Dumitru (Școala Gimnazială Negomir), Lăscătău Nicolae (Școala Gimnazială Drăguțești), Avram Ion (Școala Gimnazială Ionești) și Lăpădat Nicolae (Școala Gimnazială Bălcești). Pe funcțiile de director adjunct rămase neocupate au fost numiți: Fierăscu Cătălin (Școala Gimnazială Aninoasa), Pașek Ionela (Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu), Popa Elena (Liceul Tehnologic Baia de Fier), Mitrea Gheorghe și Enache Constantin (Liceul Tehnologic Turceni), Lascu Renata Simona (Liceul Tehnologic Bustuchin), Bobei Irina (Liceul Tehnologic Roșia Jiu), Pîrvan Cosmin (Școala Gimnazială ”G. Uscătescu” Târgu-Cărbunești), Lungu Ana-Maria (Școala Gimnazială Nr. 1 Rovinari), Frățilescu Mihaela (Școala Gimnazială ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu), Petroniu Camelia (Liceul cu Program Sportiv), Filip Cerasela (Școala Gimnazială Plopșoru), Deaconu Angela (Școala Gimnazială Nr. 2 Motru), Gheorghe Aurelia (Colegiul Național ”George Coșbuc” Motru), Picu Rodica (Școala Gimnazială ”Pompiliu Marcea” Târgu-Jiu), Costreie Adriana (Colegiul Tehnic ”Ion Mincu” Târgu-Jiu) și Raica Cristinel (Liceul Teologic Târgu-Jiu).

108 directori și directori adjuncți, cu concurs în Gorj
Reamintim că, la nivelul județului Gorj, din totalul de 112 posturi de director scoase la concurs în toamna acestui an au fost ocupate 79, rămânând vacante 33. Din aceste 79 de posturi, 59 au fost ocupate de persoane care au mai deținut această funcție în aceeași unitate de învățământ, trei de către persoane care au deținut funcția de director adjunct în aceeași unitate de învățământ, 14 de cadre didactice din aceeași unitate de învățământ și trei de cadre didactice din altă unitate de învățământ. În ceea ce privește posturile de director adjunct, din cele 50 de astfel de posturi scoase la concurs au fost ocupate doar 29, 20 de persoane care au ocupat această funcție, în aceeași unitate de învățământ, și anterior concursului, 8 de cadre didactice din aceeași unitate de învățământ și 1 de un cadru didactic din altă unitate de învățământ. Candidații promovați vor încheia un contract de management administrativ-financiar cu președintele consiliului județean/primarul general al municipiului București și un contract de management educațional cu inspectorul școlar general. Contractele de management administrativ-financiar și contractele de management educațional se încheie pe o perioadă de 4 ani pentru persoanele care au mai mult de 4 ani până la împlinirea vârstei legale de pensionare. În situația în care există persoane care au mai puțin de 4 ani până la împlinirea vârstei legale de pensionare, documentele sus-menționate se încheie până la data îndeplinirii condițiilor legale de pensionare și pot fi prelungite prin act adițional pe perioada menținerii ca titular în funcția didactică peste vârsta de pensionare, în condițiile legii. Persoanele care au împlinit deja vârsta de pensionare vor semna contractele de management administrativ-financiar și contractele de management educațional pentru perioada în care-şi vor păstra statutul de titular în învăţământul preuniversitar. Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și de director adjunct din unitățile de învățământ a constat în susținerea de către candidați a trei probe: proba scrisă, constând în rezolvarea în maximum 120 de minute a unui test-grilă cu itemi elaborați de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, în cadrul căreia s-au evaluat în proporție de 50% aptitudini cognitive și în proporție de 50% competențe manageriale ale candidaților, analiza curriculumului vitae realizată de comisia de concurs, în plenul ei, în prezența candidatului, pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedeau cele afirmate în curriculum vitae, și un interviu în fața comisiei de concurs, în care s-a apreciat scrisoarea de intenție, calitatea și susținerea de către candidați a ofertei manageriale și a unui plan operațional pentru un an, cu o durată de maximum 30 de minute.
Roxana Lupu

2 COMENTARII

  1. e inadmisibil asa ceva, la balcesti iar lapadat, profesorul de sport! dupa cat a facut doamna balcescu pentru scoala,pentru copii, sa numeasca iar unu care habar nu are pe ce lume traieste. halal numire, politica si atat. o sa ne luam copiii de la scoala,cu asa conducere.

  2. DOAMNE, ATI INEBUNIT??????????? LA BALCESTI, DIRECTOR LAPADAT N.!!! SI CAND NE BUCURAM SI NOI CA AVEM UN DIRECTOR BUN SI CAPABIL, DOMNISOARA ROXANA. NE-ATI TOPIT. VAI DE INVATAMANTUL DIN COMUNA BENGESTI.

Dă-i un răspuns lui parinte Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here