Dispensarul uman din Borăscu intră în reabilitare! Parc de recreere, anul viitor, pentru localnici

1010

Primarul comunei Borăscu, Constantin Țucu, a reușit să realizeze în localitate, anul acesta, investiții în valoare de 200 de miliarde de lei vechi, dar și să conceapă proiecte cu finanțare europeană, care vor fi demarate la începutul anului viitor. În comună va fi reabilitat, în primăvară, dispensarul uman, care în ultimii ani a suferit doar mici reparații, iar pe fonduri europene va fi realizată canalizarea și introdusă apa pe o porțiune de șapte kilometri.

Edilul de Borăscu susține că luna decembrie este pentru autoritatea locală prilej de bilanț. De altfel, în Borăscu s-a reușit atragerea de fonduri guvernamentale în cuantum de 200 de miliarde de lei vechi, în acest an, la care se adaugă fonduri europene ce vor fi utilizate anul viitor pentru apă și canalizare. Primarul susține că a reușit să realizeze podul din Borăscu, care a costat 600.000 de lei, deja în proporție de 70%, dar și să reabiliteze termic două școli din comună. “Podul din Borăscu este practicabil, deși mai trebuie realizat cam 30% din lucrare, școlile sunt reabilitate termic și aprovizionate cu material lemnos. Avem 250 de mc de lemn la dispoziția celor două școli gimnaziale și celor patru primare din comună. Avem funcțională o școală la Menții din Dos, care are doar 12 copii, dar am reușit să nu închidem unitatea de învățământ, ci chiar să le facem condiții elevilor. Dispensarul uman al comunei va intra și el în reabilitare în primăvară. A fost reparat în ultimii ani, dar va fi reabilitat cu termosistem, tâmplărie și acoperiș. Investiția este prin PNDL”, a declarat primarul de Borăscu. În primăvară cu fonduri accesate pe GAL, în Borăscu va fi realizat un parc de recreere cu o valoare de 60.000 de euro la care se adaugă și o cofinanțare de la autoritatea locală. În primăvară, autoritatea locală va demara licitația în SEAP.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here