Disperarea ţăranilor, în Săptămâna Patimilor

Săptămâna Mare, cum li se mai zice ultimelor şapte zile din Postul Mare, nu e deloc bună pentru cei care merg la piaţă să-şi vândă bruma de produse. Şi cam ce-ar putea să intereseze cumpărătorul ce ajunge în Piaţa centrală din Târgu-Jiu?

Ouăle nu. Ori nu încă. Abia în Joia Mare, adică de joimărele, se dă dezlegare la vopsitul ouălor pentru Sfintele Paşte.

S-a intrat în zilele patimilor Mântuitorului şi se ţine post mai abitir decât în restul postului mare. Este şi motivul pentru care ouăle, laptele şi, în general, lactatele ori carnea din hală nu atrag clienţii. Încât, mai mult decât în restul anului, slaba vânzare îi aduce la disperare pe necăjiţii ţărani. Pe producătorii adevăraţi, nu pe cei care au pe tarabă portocale, banane, usturoi chinezesc şi nu din cel românesc, ori legume şi fructe din Turcia, Siria, Italia, Spania sau Grecia. La tarabele cu zarzavaturi, găsim aceeaşi letargie. Deşi au apărut salatele, ridichiile şi ceapa verde, timpurii toate, la numai un leu legătura. Preţurile nu-s mari, dar vânzarea este şi aici slabă. Nici ţuica şi nici vinul nu atrag pe nimeni. Nu se va bea până-n prima zi de Paşti. Doar apicultorii au parcă mai mulţi cumpărători. Deşi nici ei nu se pot lăuda prea tare, mai ales că multora le-au murit stupii în trecuta şi greaua iarnă de care avurăm parte.

Aveam să constat că străzile Târgu-Jiului sunt mai puţin aglomerate decât de obicei. Ce să fie, ce să fie? O explicaţie ar fi că lumea a cam intrat în pregătirile pascale, iar mulţi dintre ei robotesc prin grădinile de la ţară. Acolo unde-i foc continuu şi timpul bun merită folosit cum se cuvine. Cei mai mulţi dintre gorjeni au obârşii la sate. Deci sunt ţărani la prima sau a doua generaţie. Bruma de pământ pe care o are fiecare se cere muncită, iar anul agricol se anunţă bun. Mai ales dacă nu se iroseşte nici un petic de pământ. E vremea plantării pomilor. La Piaţa Centrală se găsesc pomi din belşug, parcă mai mulţi şi mai de soi decât altădată.

Ieri dimineaţă, sfătosul meu vecin Dumitru Dan, zis Pistol, mă învăţa cum să plantez cei cinci puieţi de nuci cu care m-au pricopsit ba inginerul agronom Berculescu, ba doda Maria lu’ nea Vasile Inat, răposatul. Om bătrân, nea Mitică Pistol întoarce politica pe toate părţile, ca porcu’ dovleacul. Mă provoacă, cu o întrebare. „Ce ne facem, vecine, cu Băsescu ăsta? Acu’ s-a dat la medici şi face pe academicianu’ ca răposata Elena Ceauşescu!” Aşa-s ăştia pricepuţi la toate, inclusiv cei care-au terminat o şcoală postliceală de marină, de-i zice acum, după Revoluţie, Academia de Marină, îngaim eu. Şi-apoi, schimbând vorba, îi dau cu zicala „Nu mor caii, când vor câinii!” Aş, ţi-ai găsit! Hâtrul şi sfătosul meu vecin îmi răspunde pe loc: „Da, dar câinii vor câte-un cal mort în fiecare zi!” Aşa o fi, nu zic nu. Dar îi aduc aminte că suntem în săptămâna mare şi nu e bine să hulim. A înghiţit în sec, nea Mitică Pistol, la îndemnul meu să-l lăsăm pe preşedintele Traian Băsescu în plata Domnului. Singura noastră scăpare! E drept, recunoaşte şi el, în săptămâna patimilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu-i bine să gândim şi să vorbim de rău pe cineva. În fond, îmi şopteşte el, „Fiecare pasăre pre limba ei piere!”

Şi facem o socoteală scurtă. Cinci ani, cât va mai fi preşedinte Băsescu, dacă-i mai apucă, nu-i mult.

Au trecut ei cei cincizeci de ani de comunism, cum să nu scăpăm şi de Traian Băsescu. Iar ţăranii, adică talpa ţării odinioară şi astăzi, vor trece de disperarea din Săptămâna patimilor numai prin muncă. Mult mai benefică şi mai cinstită decât politica. Pe care doar pensionarul, cu pensie din ce în ce mai mică, de nea Mitică Pistol, la cei 78 de ani ai lui, n-are ce face şi-şi mai pierde timpul cu ea. Adică o bagă-n seamă, chiar dacă politicienii nu merită!