Doar 10 gorjeni vor să plece la muncă, în agricultură, în Danemarca și Portugalia

586

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj oferă două sute de locuri de muncă, în agricultură, pentru culegători de mazăre, prin serviciul de ocupare EURES România. Selecția pentru aceste locuri de muncă va avea loc în luna decembrie, în Târgu–Jiu. Deocamdată, doar 10 persoane s-au arătat interesate de aceste joburi. “Avem zece persoane care s-au înscris, dat fiind că oferta nu este de foarte mult timp, dar trebuie să contactăm și persoanele pe care le avem în baza de date și care au optat pentru locuri de muncă în agricultură, să vedem dacă mai sunt dispuse”, a declarat Diana Văduva, purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj. Angajatorul danez GREENPEAS oferă 100 de locuri de muncă pentru culegători de mazăre în Danemarca și 100 în Portugalia. “Se va munci într-o fermă cu lucrători din diverse țări, cu oportunități de dezvoltare a abilităților de muncă și socializare. Compania promovează respectul reciproc, responsabilitatea și încrederea reciprocă între lucrători. Aplicanții trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, să fie adaptabili la munca fizică grea, indiferent de climă. Plata muncii este în funcție de cantitatea culeasă. În Danemarca, salariul este 0,6 euro brut/kg + 12,5% alocație de concediu. Impozitul și contribuțiile sociale se vor deduce din salariu conform legislației daneze. În Portugalia, salariul minim pe lună/persoană pentru 173 de ore de lucru este de 700 euro brut. Dacă se culege mai mult de 1950 de kilograme pe lună, se va plăti pentru fiecare kilogram cules în plus, 0,30 euro/kg, ca bonus la salariul minim. Impozitul și contribuțiile sociale se vor deduce din salariu conform legislației portugheze”, au mai precizat reprezentanții AJOFM Gorj. Cazarea se face în apartamente si rulote cu bucătărie, sală de mese, toalete, baie cu dușuri, mașini de spălat, internet Wireless. Transportul nu este asigurat de angajator. Persoanele interesate pentru aceste locuri de muncă trebuie să se înscrie până pe 3 decembrie.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here