Doi candidaţi în cursa pentru şefia Serviciului Agricol-Cadastru

470

Primăria Târgu-Jiu este în linie dreaptă privind organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei publice de şef serviciu a Serviciului Agricol-Cadastru din cadrul Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică a Primăriei Municipiului Târgu-Jiu. Trei candidaţi şi-au depus dosarele pentru participarea la acest concurs. Comisia a verificat documentele depuse de candidaţi, iar rezultatul selectării dosarelor de înscriere se prezintă astfel: Laura Liciu – Admisă; Mihai Mincă –Admis; Lucian-Petre Jitaru – Respins pentru că nu îndeplinea condiţia specifică de vechime în specialitatea studiilor.
Condiţiile specifice de ocupare ale postului de şef Serviciul Agricol-Cadastru au fost: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă în Ştiinţe Juridice, Ştiinţe Economice sau Ingineria resurselor vegetale şi animale; minimum doi ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.
Ca urmare a selecţiei dosarelor, candidaţii Laura Liciu şi Mihai Mincă vor susţine proba scrisă a concursului în data de 22 iulie, la ora 10.30, la sediul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, urmând ca două zile mai târziu să fie susţinute interviurile.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here