Doi polițiști gorjeni, achitați de instanță

642

După mai bine de un an și jumătate de termene, Judecătoria Târgu-Jiu a dat verdictul în dosarul în care au fost inculpați doi foști polițiști din cadrul IPJ Gorj, ambii fiind “foști” pentru că, între timp, au ieșit la pensie. Unul dintre ei este fostul șef al postului de poliție din Urdari, Nicu Pasăre, în timp ce celălalt este un Ion Daniel Morie, fost ofițer la Rovinari. Cei doi au fost trimiși în judecată împreună cu Bebe Rică Tauru și Puiu Tauru, doi frați din Urdari prinși la furat de lemne în pădure de către un pădurar. Inițial, pădurarul l-a chemat cu el în pădure pe Pasăre pentru a-i prinde pe hoți, dar, pe parcursul deplasării către sat, unul dintre hoți a fugit, fiind prins mai târziu. Pe fir a intrat apoi Morie și când lucrurile în privința evenimentelor din pădure păreau lămurite cei doi polițiști s-au trezit puși sub acuzare de către procurori. După cum avea să povestească mai târziu, Bebe Rică Tauru a făcut o înțelegere cu anchetatorii pentru ca Pasăre să fie atras într-o cursă de către soția sa pentru a fi anchetat în celebrul dosar al favorului sexual cerut femeii, dosar în care a și primit o condamnare cu suspendare. Anchetatorii au extins însă cercetările, l-au trimis pe Tauru în judecată într-un alt dosar în care și el a fost condamnat cu suspendare, iar acum a venit vremea să fie pronunțat verdictul și în acest dosar. Polițiștii au pledat mereu că sunt nevinovați și au negat că ar fi fost pe mână cu hoții, mai ales că, prin Urdari localnicii spuneau aproape pe același glas că Pasăre era spaima hoților din comună. Probele de la dosar nu au susținut acuzațiile ce le-au fost aduse celor doi oameni ai legii și, ca urmare, achitarea lor a venit oarecum firesc la capătul unei lungi perioade de stres și emoții pentru aceștia. “Achită pe inculpatul Pasăre Nicu pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă în participaţie improprie (…) Achită pe inculpatul Pasăre Nicu pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului. (…)Achită pe inculpatul Pasăre Nicu pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. (…)Achită pe inculpatul Pasăre Nicu pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.(…) Achită pe inculpatul Morie Ion Daniel pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.(…)Achită pe inculpatul Morie Ion Daniel pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual”, a stabilit judecătorul Liliana Cruceru. În privința celor doi frați prinși în pădure la furat de lemne și cunoscuți în sat pentru “preocupările” lor în acest domeniu, în ciuda înțelegerii despre care vorbește Tauru că o avea cu anchetatorii, acum acesta a mai primit o condamnare cu suspendare. La fel i s-a întâmplat și fratelui său, fiecare fiind condamnat la câte 8 luni închisoare pentru infracțiuni la Codul Silvic. Pedeapsa nu este cu executare, aceasta fiind înlocuită cu un termen de încercare de doi ani, timp în care fiecare condamnat trebuie să presteze și muncă în folosul comunității. În plus, aceștia trebuie să despăgubească Direcția Silvică Târgu-Jiu cu peste 400 de lei, contravaloarea lemnului tăiat din pădure și, de asemenea, trebuie să achite statului câte 600 de lei cheltuieli judiciare. Pedeapsa nu este definitivă și poate fi contestată în perioada următoare.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here