Donații cu scandal

656

Băiatul de 3 ani din Bumbești Jiu, care luna trecută s-a lovit la ochi, în timp ce era cu mama sa într-un parc de joacă din oraș, va fi supus mâine unei intervenții chirurgicale la București, dar condițiile financiare în care vor interveni medicii nu sunt clare deocamdată. La scurt timp după ce cazul lui Dănuț Flavian Tudor a apărut în presă, inclusiv cu informația despre costurile de mii de euro pe care le-ar presupune un transplant de cornee, un român din Londra, Marius Simionică, și-a mobilizat compatrioții și a reușit să strângă într-o campanie de donații aproape 10.000 de lire sterline. Donatorii nu au apucat însă să se bucure de fapta bună făcută pentru că, din păcate, Simionică a fost nevoit să oprească orice finanțare către părinții copilului, după ce și-a dat seama că aceștia toacă banii aiurea și la operația lui Dănuț sunt cu gândul doar când postează pe Facebook. Pe rețeaua de socializare s-a dus o întreagă dispută în ultimele zile cu privire la sumele de bani strânse și la modul de cheltuire a acestora, Simionică fiind nevoit la un moment dat să își ceară scuze și față de primarul Constantin Bobaru, pe care inițial îl suspecta de rele intenții. Ulterior, românul din Anglia a aflat că Primăria Bumbești Jiu a dorit să ajute familia băiatului, dar pretențiile părinților erau exagerate. Apoi părinții au cerut de la Simionică tot mai mulți bani din donațiile făcute pentru intervenția chirurgicală, acesta fiind nevoit la un moment dat să spună stop pentru că niciuna din sumele trimise la Bumbești Jiu nu era justificată cu acte. “Totul a pornit de la încă 1000 de lire care mi-au cerut dimineața după ce vineri le-am trimis 40 de milioane și când le-am cerut să îmi justifice pe ce au cheltuit 2500 euro…au spus că nu e treaba mea că ei sunt beneficiarii! GREȘIT bănuții au fost strânși pentru o CAUZĂ, adică operația! Iar răspunsul lor a fost că mă vor posta pe toate grupurile ce fel de om sunt eu. Dragii mei, nu mă las manipulat și șantajat de voi…punct! În continuare îmi doresc să îl ajut pe Daniel cu ce are nevoie și așa cum am promis…pe 10 Iulie voi fi la spitalul unde se va opera…mulțumesc tuturor”, a menționat Simionică, el precizând și că se va adresa în instanță pentru a recupera de la părinți toate sumele cheltuite până acum și care nu au fost justificate de aceștia cu acte din care să rezulte că banii au fost folosiți în interesul lui Dănuț.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here