Dosar penal după bătaia „electorală” de la Brănești, victimele neagă implicarea PSD

657

Polițiștii au luat primele măsuri după scandalul de la Brănești. Anchetatorii susțin că au întocmit dosar penal, după ce un tânăr ar fi fost agresat și un alt bărbat ar fi fost lovit de o mașină, în timp ce făceau campanie electorală. Cei doi fac parte din staff-ul de campanie al candidatului PNL la Primăria Brănești și se aflau, duminică, pe o stradă din localitate.

“Un bărbat de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza satului Bădești, ar fi oprit lângă staff-ul de campanie al unui candidat la primăria din comuna Brănești, iar un tânăr de 27 de ani, pasager în autoturism, în urma unui conflict spontan, ar fi agresat fizic pe un altul de 28 de ani, din comuna Brănești. La plecarea de pe loc, conducătorul auto ar fi acroșat cu autoturismul un bărbat de 65 de ani, din comuna Brănești, după care ar fi părăsit locul accidentului. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. “Eu cred că batut branestiamândoi erau băuți pentru că îi văzusem mai înainte la cârciumă. El s-a dat jos din mașină, a venit spre mine și eram convins că vrea să mă salute. I-am întins mâna și m-am trezit cu un cap în figură de nu am mai știut de mine. M-a mai lovit peste mâini și apoi el a rupt-o la fugă pentru că, vă dați seama, la câți oameni eram pe aici, nu știu ce putea să iese”, povestește Ionuț Parpală, una dintre victimele incidentului de la Brănești. Alături de el a fost Petre Zamfira, un bărbat care s-a trezit pe capota mașinii cu care venise bătăușul fugar. “Eu am văzut când l-a lovit pe el și a rupt-o la fugă. Cel care a rămas la mașină s-a urcat la volan și a plecat imediat de acolo, fără să țină cont că suntem mai mulți oameni în fața mașinii lui. A intrat pur și simplu în noi. Pe mine a încercat să mă ferească cineva, să mă tragă, dar nu a mai apucat pentru că a venit el cu viteză și a lovit și persoana respectivă, iar eu, când m-am văzut în fața mașinii, m-am prins de capotă sau de ce m-oș fi apucat. Știu că a mers cu mine vreo câțiva metri, până în zece, după care eu mi-am dat drumul pe laterală într-un șanț și am căzut acolo”, povestește Zamfira. În urma acestui episod, atât bătăușul, cât și șoferul au dispărut de la locul scandalului. Mașina implicată în accident a fost abandonată într-o pădure, întrucât acolo se înfunda drumul care ducea din sat, de la locul unde s-a produs scandalul. Șoferul s-a ascuns până ieri dimineață, când alcoolemia nu mai era o problemă, acum pe numele său fiind deschis dosar penal pentru părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Celălalt individ s-a ales și el cu acuzații de lovire sau alte violențe, fapte pentru care, în trecut, a mai primit o condamnare de șase luni cu suspendare, executarea fiind înlocuită cu un termen de încercare de 2 ani și jumătate, pedeapsa respectivă fiind dispusă în toamna lui 2013.

Candidatul PNL dezminte acuzațiile partidului
masinaReprezentanții partidului din care “victimele” fac parte susțin că ar fi fost implicați adversarii politici. “La Brănești, PSD-iștii conduși de consilierul PSD Muraru Vasile și viceprimarul Mihăilă Aurel, au sărit la bătaie aplicând mai multe lovituri unor persoane care făceau parte din echipele de campanie ale candidatului PNL la Brănești, Mihăiță Năboiu. Cei doi psd-iști le-au spus liberalilor că pot intra pe o uliță asfaltată a comunei, doar dacă se descalță, pentru că asfaltul e al primarului. Un atacator, aflat la volanul unui autoturism Renault a intrat cu mașina în liberali, unul din oamenii din echipa lui Mihăiță Năboiu fiind luat pe capota mașinii și aruncat pe asfalt. Echipele PNL Brănești au apelat numărul de urgență 112, iar Poliția a demarat cercetări în cauză”, a transmis PNL, într-un comunicat de presă. Mihăiţă Năboiu, candidatul PNL la Primăria Brănești, neagă însă acuzațiile lansate de reprezentanții partidului, după incidentul de pe raza satului Bădești. “Ne-am dus în campanie. La intrare în satul Bădești am vrut să începem campania. Acolo erau actualul vice și încă un consilier, la intrare în sat. Ne-au pus să ne descălțăm că murdărim asfaltul, că e asfaltul primarului. I-am lăsat și am mers la capătul celălalt al satului. După o oră și jumătate, o mașină, a oprit lângă noi. Eu discutam cu oamenii. S-a dat un băiat jos din mașină. I-a dat la un băiat din staff cu capul în gură și l-a luat la pumni, după care a luat-o la fugă pe câmp. Șoferul s-a urcat în mașină și a plecat în viteză cu mașina. A luat un bătrân pe capotă, l-a lovit, l-a târât pe jos, pe unul l-a lovit la picioare. Am înțeles că de la cârciuma domnului viceprimar au ieșit. Am înțeles că au băut acolo toată ziua. Nu știu dacă sunt de la PSD. Nu am văzut comunicatul, dar cei doi consilieri nu au bătut pe nimeni. Decât ne-au zis să ne descălțăm că murdărim asfaltul. Eu nu am zis că domnul vice sau domnul Muraru ar fi dat în cineva. Așa am declarat și la Poliție. O să sun la partid. Poate nu s-a înțeles”, a declarat Mihăiță Năboiu. Acesta s-a prezentat, ieri, cu cele trei “victime”, la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru a obține certificatele medico-legale. Primarul de Brănești, Gheorghe Stoichițoiu, candidat PSD la alegerile din 5 iunie, a declarat că șoferul mașinii implicate “nu este membru al PSD ori angrenat în staff-ul de campanie”.
Loredana Fîciu, Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. Normal .ce este prost Stoichitoiu sa recunoasca,se duce si la biserica si se jura pe biblie,el nu stie nimic,cred ca organele abilitate să își faca treaba.Succes domnilor candiati ,si faceti o campanie curata,ca doar este democratie. Si asa ca de final o sugestie din partea mea actualului primar
    Lasă-ne,Lasă-ne STOICHITOIULE!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here