Dosar pentru ucidere din culpă! – Un tânăr din Albeni și-a găsit sfârșitul în curtea părinților unei judecătoare de la Tribunalul Gorj

1017

Dragoș Militaru, un tânăr de 25 de ani, de profesie electrician, a decedat miercuri, în timp ce executa lucrări de consolidare la casa părinților judecătoarei Otilia Popescu de la Tribunalul Gorj, situată pe raza comunei Scoarța. Tânărul, de loc din Albeni, s-a electrocutat și a murit pe loc, incidentul fiind anunțat prin 112 pe data de 30 august la orele 13.00. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, decesul tânărului fiind, în prezent, anchetat conform procedurii.
Tânărul Militaru era cunoscut în comuna Scoarța, ca bun electrician, acesta prestând însă, fără forme legale, pe la diverși cetățeni care îi solicitau serviciile. “Era un băiat cumsecade, bun profesionist. Lumea lucra cu el pentru că știu că muncea ieftin și bine, dar, într-adevăr fără forme legale. Nimeni nu se aștepta la tragedia care a urmat”, a explicat, primarul de Scoarța, Ion Stamatoiu. În aceeași manieră, Dragoș Militaru a muncit, săptămâna trecută, și pentru Grigorie Cîrțână, din Scoarța, proprietarul solicitându-i să-l ajute la lucrările de consolidare a casei. În timpul activității prestate, tânărul electrician a sesizat că sunt probleme cu rețeaua de curent, acesta curentându-se ușor în timpul activității.

Un prim avertisment…
“Băiatul lucra, miercuri, la această casă de lângă primărie, când s-a electrocutat mortal. Electricianul, se pare, că în timp ce a bătut un cui s-a electrocutat un pic, l-a pișcat curentul ca să spun așa, motiv pentru care a chemat un alt electrician să verifice rețeaua de curent care făcea probleme. Când s-a aplecat să ia o plasă metalică, după ce colegul l-a asigurat că totul e în regulă, s-ar fi curentat, rămânând întins pe burtă pe plasa respectivă. Săracu’ a murit pe loc. Polițiștii chemați la fața locului au făcut cercetări, în timp ce personalul de la ambulanță a constatat doar decesul. Nu știu să fie căsătorit, sora mai mică a venit după certificatul de deces. Păcat de el că era tânăr, muncitor și respectuos. Știu că polițiștii au făcut cercetări”, a completat edilul de Scoarța, afirmând că, într-adevăr incidentul s-a petrecut în curtea părinților judecătoarei Otilia Popescu. “Nu are femeia nicio vină, dar, da, sunt părinții judecătoarei Popescu. Și aceștia au lucrat cu băiatul așa cum făcea toată lumea. Cine se gândea că se poate întâmpla o astfel de nenorocire”, a subliniat primarul. De altfel, Otilia Popescu este judecător al Secției I Civilă a Tribunalului Gorj.

Cercetări pentru moarte suspectă
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Gorj confirmă incidentul de miercurea trecută, cu mențiunea că primii polițiști ajunși la caz au fost cei de la Poliția Rurală Târgu-Cărbunești. “În data de 30 august 2017, la ora 13.00, s-a primit un apel prin 112 de la un bărbat de 40 de ani, care anunța că un alt bărbat de 25 de ani s-a electrocutat în curtea unei gospodării din Scoarța. Un echipaj de poliție s-a prezentat la fața locului, s-au făcut cercetări, constatându-se că persoana decedată se afla la muncă în gospodăria lui Grigorie Cîrțână din localitatea Scoarța, executând lucrări de consolidare a casei, ocazie cu care ar fi atins firele de curent și s-a electrocutat. Decesul s-a constatat imediat, iar din primele cercetări s-a stabilit că persoana decedată nu prezenta urme de violență pe corp. În cauză s-a întocmit dosar pentru ucidere din culpă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu. Corpul neînsuflețit al tânărului a fost transportat apoi la SML pentru efectuarea necropsiei. La finalul săptămânii trecute, acesta a fost îngropat la Albeni.
A.STOICA

3 COMENTARII

  1. ITM ul de ce doarme ? De ce nu a constatat ca tanarul lucra la negru fara contract de munca ? La zeci de stane au dat amenzi de sute de milioane pentru ciobani care prestau fara carte de munca si ATENTIE nici in cioban nu a murit ,,,,electocutat. SRI ul , DGIPI , Parchetele de ce tac ? Nu se autosesizeaza nici o institutie publica doar pentru faptul ca tanarul lucra la o judecatoare?

Dă-i un răspuns lui gorjanul Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here