Dosare penale pentru arme deţinute ilegal

429

Doi gorjeni care deţineau arme neletale s-au ales cu dosar penal, deoarece au uitat să-şi prelungească valabilitatea permiselor de armă.

Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul B.A.E.S.P. au identificat doi bărbaţi în vârstă de 41 şi 45 de ani, care au deţinut fără drept două arme neletale, fără a se prezenta în termen de cinci ani la structura de poliţie competentă cu armele şi documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004, Rep., pentru prelungirea valabilităţii permisului şi nu au depus armele la un armurier autorizat în termen de zece zile de la expirarea valabilităţii permisului de armă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor”, respectiv “deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării” şi ,,nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de zece zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă”.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here