Dosarul “Bani pentru partid”, şi în ograda PDL

431

Ion Fugaru, radiat vineri din PDL Gorj, printr-o decizie a membrilor BPJ, anunţă că îi va face plângere penală lui Dan Vâlceanu pentru că l-a eliminat pe nedrept din organizaţie, pe motivul că nu şi-a achitat cotizaţia în valoare de 12 lei. Fugaru susţine că a achitat chiar recent 50 de lei, pentru protocolul de la ultima conferinţă de presă a PDL Gorj, la care a fost prezent, bani pentru care, deşi ar fi cerut asta, nu i s-a tăiat chitanţă şi care nu au fost trecuţi la capitolul “cotizaţie”. Tot Fugaru aminteşte de cei 4.000 de lei suportaţi din propriul buzunar pentru deplasarea membrilor PDL la mitingul de susţinere a lui Traian Băsescu de la Bucureşti.

Cele enumerate nu sunt însă singurele cheltuieli făcute de Fugaru pentru PDL şi pentru Dan Vâlceanu, fiindu-se ştiut că cel radiat a întins mesele la Cărbuneşti, în campania electorală pentru parlamentare, tocmai pentru liderul interimar Dan Vâlceanu, până când supărat, cel din urmă, şi-a mutat chefurile electorale la Câmpul Mare, la restaurantul Amanda. O dată cu mutarea “sediului de campanie”, Vâlceanu şi-a mutat şi găleţile şi toate materialele electorale oferite generos în campanie, îşi dau coate membrii ai PDL Gorj. Acum, de teamă că Fugaru ar fi putut să-l contracandideze la alegerile interne din PDL, Vâlceanu a urmat paşii necesari pentru a-l elimina pe acesta din partid. Astfel, după ce i-a luat lui Fugaru funcţia de preşedinte al PDL Cărbuneşti, acum Vâlceanu a făcut tot posibilul să îi ia fostului secretar executiv al PDL Gorj şi postul de consilier local. Făcând jocul lui Mihai Mazilu, Vâlceanu şi-a îndreptat răzbunările şi spre Ion Cioplea, şi el consilier local la Cărbuneşti. Fugaru a anunţat că pe Vâlceanu îl paşte un dosar penal, liderul PDL urmând să explice în faţa anchetatorilor, ca şi alţi pedelişti, inclusiv Ion Ruşeţ, fostul preşedinte, unde s-au dus banii daţi de proaspătul membru radiat pentru partid.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here