Două noi trasee turistice, realizate de salvamontiștii gorjeni

1881

Săptămâna trecută, salvamontiștii gorjeni au lucrat la amenajarea a două noi trasee montane, trasee menite să mărească atractivitatea turistică din localitățile Runcu, respectiv Padeș, să pună în valoare obiective interesante și  prin care să se realizeze un produs local și județean cât mai complex și complet care să satisfacă cerințele pieței turistice.

Veşti bune pentru iubitorii plimbărilor în natură. Salvamontiştii gorjeni au amenajat două noi trasee turistice. Concret, de la intrarea în Cheile Sohodolului a fost marcat un traseu turistic care urcă la “Inelul de piatră” de pe versantul drept al cheilor. Drumul este ușor, accesibil tuturor persoanelor, necesitând doar încălțăminte adecvată. „Traseul este marcat cu punct roșu cu banda albă, este un traseu “dus-întors” și poate fi parcurs în 2-3 ore. El a fost amenajat în colaborare cu studenții de la Facultatea de Sport din cadrul Universității din Târgu-Jiu”, confirmă Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.
Cel de-al doilea traseu a fost amenajat în comuna Padeș. El pleacă din satul Cloșani și parcurge culmea “Pietrei Cloșanilor” până la barajul Valea Mare. „Parcurgerea acestui spectaculos monument al naturii se poate face în circa 5-6 ore, necesită doar încălţăminte adecvată și îmbrăcăminte de sezon, traseul fiind marcat cu triunghi roșu cu bandă albă”, menţionează directorul Salvamont Gorj. Traseul menţionat a fost amenajat în colaborare cu personal din cadrul Parcului Natural Domogled –Valea Cernei și din cadrul Serviciului Judeţean de Gestionare a deşeurilor şi a activităţilor de salubrizare Gorj al Consiliului Judeţean Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here