Crescută şi formată în curtea F.M.I., doamna ministru care începe fiecare frază cu prefixul „nu”, a hotărât să respecte recomandarea instituţiei căreia i-a fost aservită ani la rândul de a nu majora salariul minim începând cu 1 ianuarie 2016, de la 1050 de lei la 1200 de lei, lăsându-ne aşezaţi în coada listei statelor U.E. Majorarea respectivă făcea parte din programul Guvernului Ponta şi fusese acceptată de mai toată lumea, putere şi opoziţie, factori de decizie sau societate civilă. Iniţial, chiar noul premier anunţase majorarea respectivă şi părea să nu existe nici un fel de opoziţie asupra măsurii cu caracter social şi reparatoriu pentru o mare parte a salariaţilor. Şi iată că apăru, în toată splendoarea ei, doamna Dragu, care ne devine din ce în ce mai dragă, încât ne vine să o sufocăm cu afecţiunea noastră. Ca să ne arate că afecţiunea este reciprocă, draga noastră dragă susţine cu tărie menţinerea salariului minim pe economie la nivelul actual, motivând hotărârea ca urmare a lipsei unui studiu de impact asupra competitivităţii şi a mediului privat. Asupra mediului privat, înţelegem, majoritatea patronilor vor să munceşti mult şi să primeşti cât mai puţin, salariul minim, dar competivitatea? Competitivitatea asta ne duce cu gândul înapoi, la o „epocă de aur”, cu tot felul de competiţii, cu mult frig şi stomacul gol, cu miniştri graşi şi frumoşi, cu o Românie cenuşie şi suferindă. Cu o satisfacţie nedisimulată, şefa Finanţelor României ne cere să învăţăm din nou să muncim pe doi lei, aşa cum se face în India, Rusia sau Brazilia şi să nu mai cârtim atât, ce nu înţelegem ? Numai că statele cu pricina nu fac parte din U.E., unde preţurile sunt cam aceleaşi. Cum rămâne cu apropierea României de standardele europene, dezvoltarea nu implică şi creşterea nivelului de trai al populaţiei, rămânem cantonaţi în perioada de austeritate şi de nesfârşită tranziţie? A existat cu ani în urmă o altă presupusă doamnă care se împăunase cu titluri mincinoase şi care ştia ea cel mai bine ce nevoi are poporul care, dacă nu are pâinea cea de toate zilele, ar face bine să mănânce cozonac .
Aroganţa şi dispreţul acelei doamne care a sfârşit prin a muşca din ţărâna patriei, după ce a chinuit ani întregi un popor cu ideile ei idioate şi cu restricţiile nesfârşite, speram să rămână o amintire urâtă şi doar atât. Doamna Dragu ne invită să trăim de doi lei şi să ne mulţumim cu ce avem, inclusiv cu guvernul de tehnocraţi de ocazie care a pornit-o cum nu se poate mai prost, sub aripa protectoare a unui preşedinte apatic, mulţumit că a reuşit să înlocuiască un guvern performant cu unul de duzină, asemănător celor două guverne de tehnocraţi anterioare, care nu s-au remarcat prin nimic. Din când în când, Domnul Preşedinte apare pe micile ecrane şi ne mai spune câte ceva lipsit de importanţă, cu seninătatea elevului de clasa I-a care a încasat prima notă de 4 din carnetul cu atâtea rubrici libere.
Mulţi se întreabă dacă va trece clasa. Ştirea săptămânii la Gorj nu este alta decât debarcarea Directorului CEO, Laurenţiu Ciurel, schimbare preconizată, s-ar putea spune, după repetate încercări şi după intensificarea interesului D.N.A. faţă de controversatul conducător. Ca în toate cazurile de acest fel, unii ţopăie de bucurii, alţii nu prea, după afinităţi şi interese. Autorităţile sunt dezorientate în faţa posibilei privatizări a marilor giganţi energetici.
Indiferent de situaţie, „băieţii deştepţi” lucrează la noi strategii de achiziţie a energiei la tonă şi la kilometru, pe care să o vândă mai departe la kilogram şi la metru, beneficiar final, noi. Cuprinşi de un sincer avânt şi recunoştinţă faţă de cei ce ne vor numai binele, nu ne putem abţine să scandăm în cor : „Doamna Dragu te iubim/ Că ca tine nu găsim !”.
A.Pop
