Dramă în familia Penescu! Patronul lanţului de farmacii “Elenfarm” din Târgu-Jiu, mort după ce a căzut de pe o scară

3042

A căzut de la trei metri în cap, de pe o scară, în timp ce dădea indicaţii muncitorilor privind instalarea unui aparat de aer codiţionat la ultima farmacie deschisă în Târgu-Jiu. A mai trăit apoi patru ore şi a murit la spital. I s-a întâmplat, marţi, unui târgujian în vârstă de 28 de ani, patronul lanţului de farmacii “Elenfarm” din Târgu-Jiu, vestea morţii stupide a acestuia curemurând, ieri, oraşul. Cristi Penescu a lăsat în urma sa doi copii foarte mici, soţia îndurerată şi apropiaţii şocaţi.

Cristi Penescu făcea, marţi, pregătiri la ultima farmacie deschisă în cartierul CAM a oraşului, când, urcat la înălţime, i s-a făcut, brusc, rău. Omul a căzut direct în cap, impactul cu solul fiindu-i fatal, acesta făcând, pe loc, hemoragie internă. Disperată, soţia omului de afaceri, Elena Penescu, aflată în farmacie, a sunat la 112, un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Gorj venind imediat la locul incidentului. Medicii nu i-au dat însă prea multe şanse de supravieţuire victimei, care nu a apucat să-şi ia rămas bun de la cei doi copii mici care au asistat şi ei neputincioşi la drama familiei. Penescu era plin de sânge, iar patru ore mai târziu era declarat decedat, spre durerea rudelor, foştilor angajaţi şi a cunoştiinţelor care nu îşi revin încă din şocul primit la vestea că, bărbatul de 28 de ani, plin de viaţă marţi, este o zi mai târziu mort, totul în urma unui accident stupid. Penescu deschisese de o lună de zile cea de-a treia farmacie din Târgu-Jiu, afacerile mergând bine, cei doi soţi fiind implicaţi direct în buna funcţionare a societăţii comerciale.
Acesta studia la postliceala de la nr.4 ca şi asistent de farmacie, Penescu dorind să cunoscă produsele farmaceutice pe care le vindea. Nu a mai apucat să absolve cursurile la care se înscrisese, deşi era în ultimul an şi trebuia să-şi susţină, în câteva luni, licenţa.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here