Dream Team Târgu-Jiu, locul 2 la Craiova!

1126

Minifotbalul gorjean a obţinut o performanţă de excepţie la Campionatul Regional de la Craiova. Campioana de la Dolce Vita, Dream Team Târgu Jiu, a ajuns până în ultimul act al competiţiei, unde a fost învinsă doar în urma loviturilor de departajare de către Borussia Hermannstadt. Meciurile au fost găzduite de Arena Sportivă “Atletico” din Craiova în perioada 8-10 iunie 2018. Trupa gorjeană a făcut parte din Grupa D, pe care a terminat-o, fără înfrângere, reuşind 11 puncte din 12 posibile. 20 de echipe s-au întrecut pentru titlul de campioană regională, dar și pentru una din primele șase poziții care permiteau accesul la Campionatul Național de la Alba Iulia. În sferturile de finală reprezentanta Gorjului a trecut de Sporting Deva (2-0), iar în semifinale formaţa lui Bogdan Chiriac a bătut o altă echipă cu greutate, FC Hermannstadt (2-1). Loteria penaltiurilor s-a dovedit decisivă în finala cu o altă formaţie din Sibiu, Borussia Hermannstadt. Meciul s-a încheiat 0-0, dar oponenţii gorjenilor au fost mai inspiraţi de la 7 metri, iar trofeul a mers la echipa mai experimentată.
Chiar şi aşa, Dream Team se poate lăuda cu o calificare, în premieră, la Campionatul Național, unde au mai ajuns, după jocurile de la Craiova, Borussia Hermannstadt, FC Hermannstadt, Codavici Reșița, Sporting Deva și MAV Timișoara. Marea câştigătoare de la Craiova va participa la Liga Campionilor din Slovenia.
La prima participare la un campionat regional, cealaltă reprezentantă a Gorjului, ISU Gorj, nu a reuşit să obţină vreun punct. Cu toate acestea, băieţii lui George Pecingină au avut o comportare destul de bună în Grupa C, trei din cele patru meciuri fiind pierdute la limită, în faţă unor adversari cu mult mai multă experienţă.

GRUPA A
MAV Sports Timișoara – ElectroFlux Craiova 0-0 / 6-5
FC Rangers Sibiu – TAD Severin 2-9 / 3-0 (masa verde) – formația TAD Severin s-a retras
ElectroFlux Craiova – Sporting Deva 1-1 / 4-5
MAV Sports Timișoara – TAD Severin 6-1
Sporting Deva – FC Rangers Sibiu 6-3
ElectroFlux Craiova – TAD Severin 3-0 (masa verde) – formația TAD Severin s-a retras
MAV Sports Timișoara – FC Rangers Sibiu 7-0
Sporting Deva – TAD Severin 3-0 (masa verde) – formația TAD Severin s-a retras
FC Rangers Sibiu – ElectroFlux Craiova 0-9
Sporting Deva – MAV Sports Timișoara 0-5
CLASAMENT: 1. MAV Sports Timișoara 11 p, 2. Sporting Deva 8 p, 3. ElectroFlux Craiova 8 p, 4, Rangers Sibiu 3, 5. TAD Severin 0 p

GRUPA B
FC Boromir Rm. Vâlcea – Romos Orăștie 6-2
MFC Corvinul Hunedoara – FC Justiția Rm. Vâlcea 3-0 (masa verde)
Romos Orăștie – Borussia Hermanstadt 1-5
FC Boromir Rm. Vâlcea – FC Justiția Rm. Vâlcea 3-0 (masa verde)
Borussia Hermanstadt – MFC Corvinul Hunedoara 1-0
Romos Orăștie – FC Justiția Rm. Vâlcea 3-0 (masa verde)
FC Boromir Rm. Vâlcea – MFC Corvinul Hunedoara 1-0
FC Justiția Rm. Vâlcea – Borussia Hermannstadt 0-3 (masa verde)
MFC Corvinul Hunedoara – Romos Orăștie 5-2
Borussia Hermanstadt – FC Boromir Rm. Vâlcea 1-3
CLASAMENT: 1. FC Boromir 12 p, 2. Borussia Hermannstadt 9 p, 3. Corvinul Hunedoara 6 p, 4. Romos Orăștie 3 p, 5. FC Justiția 0 p

GRUPA C
FC Hermannstadt – FC Nurvil Rm. Vâlcea 2-2 / 5-4
Codavinci Reșița – ISU Gorj 4-1
FC Nurvil Rm. Vâlcea – Zopas Timișoara 1-5
FC Hermannstadt – ISU Gorj 2-1
Zopas Timișoara – Codavinci Reșița 0-4
FC Nurvil Rm. Vâlcea – ISU Gorj 2-1
FC Hermannstadt – Codavinci Reșița 1-1 / 3-4
ISU Gorj – Zopas Timișoara 1-2
Codavinci Reșița – FC Nurvil Rm. Vâlcea 4-1
Zopas Timișoara – FC Hermannstadt 0-2
CLASAMENT: 1. Codavinci 11 p, 2. Hermannstadt 9 p, 3. Zoppas 6 p, 4. FC Nurvil 4 p, 5. ISU Gorj 0 p.

GRUPA D
FC Boromir Deva – Hercules Drobeta 2-2 / 5-4
Dream Team Târgu Jiu – Inter Sibiu 5–0
Hercules Drobeta – Liberty Hunedoara 1-4
FC Boromir Deva – Inter Sibiu 4-2
Liberty Hunedoara – Dream Team Târgu Jiu 0-4
Hercules Drobeta – Inter Sibiu 4-3
FC Boromir Deva – Dream Team Târgu Jiu 0-0 / 2-3
Inter Sibiu – Liberty Hunedoara 0-4
Dream Team Târgu Jiu – Hercules Drobeta 4-1
Liberty Hunedoara – FC Boromir Deva 3-2
CLASAMENT: 1. Dream team Tg.Jiu 11 p, 2. Liberty Hunedoara 9 p, 3. Boromir Deva 6 p, 4. Hercules 4 p, 5. Inter Sibiu 0 p.

SFERTURI DE FINALĂ
FC Boromir Rm.Vâlcea – FC Hermannstadt 0-1
Codavinci Reșița – Liberty Hunedoara 5-4
Dream Team Tg. Jiu – Sporting Deva 2-0
MAV Timișoara – Borussia Hermannstadt 0-2
LOCURILE 5-8
MAV Timișoara – Liberty Hunedoara 4-1
FC Boromir Rm.Vâlcea – Sporting Deva 2-2 / 5-6
LOCURILE 5-6
Sporting Deva – MAV Timișoara 0-0 / 2-1
SEMIFINALE
FC Hermannstadt – Dream Team Tg. Jiu 1-2
Borussia Hermannstadt – Codavinci Reșița 2-1
FINALA MICĂ
FC Hermannstadt – Codavinci Reșița 1-0
FINALA
Borussia Hermannstadt – Dream Team Tg. Jiu 0-0 / 1-0
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here