Drumul expres Craiova-Târgu-Jiu, implementat peste doi ani

593

După nenumărate solicitări legate de construirea unui drum expres Craiova – Filiași – Târgu – Jiu, cu continuitate prin Petroșani – Hațeg – Deva – A1, înaintate de deputatul Mihai Weber cabinetului ministerial, Dragoș Titea, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, a declarat, vineri, că perioada de implementare a respectivului obiectiv va fi decalată, nu până în 2030 cum se preconiza, ci în 2019, modificându-se astfel Master Planul General de Transport. “Realizarea acestui drum expres constituie un mare avantaj pentru economia și turismul județului Gorj și nu numai. De asemenea, frumoasele opere ale marelui sculptor Constantin Brâncuși, cunoscute și la nivel național, dar și celelalte puncte turistice, ar atrage un număr mult mai variat de turiști în zonă. În plus, acest tronson ar facilita circulația între aeroportul din Craiova și orașul Târgu – Jiu, precum și între celelalte puncte de acces”, a precizat deputatul Mihai Weber.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here