Dumnezeul milei şi al îndelungii răbdări!

În Evanghelia Duminicii a 13-a după Rusalii, cred că ni se înfăţişează înaintea ochilor minţii, prin pilda lucrătorilor celor răi, poate una dintre cele mai profunde învăţături despre Dumnezeul milei şi al îndelungii răbdări, pentru a face cât mai accesibil mesajul Împărăţiei Lui Dumnezeu!

Să luăm aminte, cât de mare e purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi cât de negrăită se dovedeşte nedreptatea lucrătorilor celor răi, după ce Dumnezeu a făcut ceea ce trebuiau să facă aceştia, de a împrejmui via cu gard, de a o sădi şi de a-i culege roadele. Puţin lucru a lăsat în seama lor: să aibă grijă de cele din vie, să păzească ce le-a dat să îngrijească, pentru că n-a fost uitat nimic, ci, toate erau într-o desăvârşită ordine, când le-a făcut jertfelnicul.

Desigur, pentru tâlcuirea pildei lucrătorilor celor răi ai viei, multe lucruri ne arată Mântuitorul, mai ales faptul că moartea Lui are Darul de a săvârşi mari lucruri, şi chiar dacă s-a dus departe, adică a fost îndelung răbdător, Dumnezeu nu i-a pedepsit îndată pentru păcatele lor pe aceia care au păcătuit, ci, a numit “departe” îndelunga Sa răbdare, trimiţând slugile Sale, adică pe profeţi, „să ia rodul”, adică ascultarea arătată prin fapte. E de la sine înţeles că Dumnezeu ştia ce au să-I facă Fiului Său, dar a vrut să le arate, cât de mare e păcatul lor, că n-au nici o iertare, mai ales că ei trebuiau să-şi recunoască păcatul săvârşit faţă de cei trimişi mai înainte, să-şi potolească mânia şi să se ruşineze de venirea Lui. Pentru că arhiereilor şi fariseilor le era frică de popor, Domnul Se mulţumeşte cu aşteptarea de a nu mai face încă o minune, ca să plece din mijlocul lor fără să fie văzut, pentru că nu voia să le facă pe toate mai presus de fire, tocmai pentru a-i încredinţa pe oameni de Întruparea Sa. Arhiereii şi fariseii, însă, nu s-au înţelepţit nici de la mulţime, nici de la cele spuse prin cuvintele: “Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”, pentru că nu s-au temut nici de mărturia profeţilor, nici de sentinţa ce şi-au dat-o, nici de părerea mulţimii, într-atât de mult i-a orbit dragostea de putere, dragostea de slava deşartă şi căutarea celor vremelnice!

Pericopa Evanghelică a Dumnicii acesteia, ne arată cât de mare este nedreptatea unor oameni şi până unde poate merge aceasta, iar dacă fragmentul evanghelic a fost numit „al lucrătorilor nevrednici şi răi“, deoarece comportamentul lucrătorilor din vie a fost unul condamnabil, trebuie să înţelegem că atitudinea lor a fost rezultatul unui gând diabolic, acela de a deveni stăpâni peste ceva ce nu era al lor.

Din această pildă tâlcuită ca o parabolă, aflăm că via este lumea întreagă, iar omul este pus lucrător în această vie doar vremelnic, pentru un timp, iar în funcţie de cum se achită de responsabilităţi, va primi sau nu răsplata muncii. Numai că, lucrătorii nevrednici au dorit să ajungă stăpâni prin viclenie, prin violenţă, crimă şi minciună, iar când va veni stăpânul, pe cei răi îi va pierde, iar via o va da în grija altor lucrători.

Când faci un rău, acesta se înmulţeşte şi îţi creează impresia că aşa trebuie să fie! În schimb, atunci când faci un bine, acesta te transformă şi devii lucrător vrednic în via lui Dumnezeu. De aceea, omule, să priveşti în sufletul tău şi să te întrebi, dacă eşti un lucrător vrednic de numele de fiu al lui Dumnezeu! Iubirea de oameni a Mântuitorului Hristos, cea milostivă şi smerită, îndelung răbdătoare, ne arată că Mântuitorul, fără să-i certe ori să-i pedepsească în mod activ pe lucrătorii cei răi, prin mila şi îndelunga sa răbdare, îi înfricoşa pe aceştia, prin însăşi prezenţa sfinţeniei şi a iubirii Lui milostive faţă de oameni.

Poate că multe dintre deficienţele naturii umane pot fi ţinute sub control, doar prin prezenţa Duhului Sfânt, aici fiind marea taină a evlaviei sau a prezenţei divine în natura umană, ca o experienţă pe care Iisus Hristos vrea să ne-o împărtăşească pentru a avea parte de viaţa veşnică a Lui Dumnezeu. Sau, poate că unora dintre semenii noştri, s-ar putea să nu le fie plăcută lucrarea Duhului Sfânt, să le fie chiar incomodă, fiindcă pretind că au alte gusturi şi preferinţe, diferite de ale altora. Dar, fiind drept şi mare iubitor de oameni, Dumnezeu nu rămâne impasibil la dorinţa şi disponibilitatea oamenilor de a se îndrepta, ci, le oferă acestora şanse nenumărate de a-şi relansa şi renaşte propria existenţă, prin aceeaşi milă şi ascultare faţă de semeni şi prin curăţia îndelungii răbdări a sfinţeniei!