După ședința BPN se va face public numele ministrului Apărării! Weber, favorit la funcție

562

Numele noului ministru al Apărării va fi cunoscut, astăzi, după şedinţa lărgită a Biroului Permanent Naţional al PSD, acesta urmând să fie prezentat ulterior preşedintelui României, a declarat, duminică, la Ţebea, preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Printre cei propuși și susținuți de PSD este și deputatul de Gorj, Mihai Weber, care a refuzat public șefia acestui minister.

„Marţi , avem un Birou Permanent Naţional lărgit, unde voi propune premierului, din partea partidului, un nume şi ulterior să fie prezentat preşedintelui României”, a spus Dragnea. Propunerea de ministru va fi prezentată şi preşedintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, ca partener în coaliţie, înainte de şedinţa BPN al PSD, a precizat Liviu Dragnea. Liderul social-democrat a negat posibilitatea unei crize la Ministerul Apărării Naţionale, precizând că ministrul interimar deţine toate competenţele funcţiei. „Nu cred şi nu văd ce criză e. La Armată este un ministru interimar, are toate competenţele. Marţi, va fi propus un ministru plin, nu poate să fie nicio criză. Nici măcar o criză financiară, pentru că banii sunt suficienţi la Ministerul Apărării; joi-vineri, ar trebui să fie pregătiţi să facă plăţi către angajaţi”, a arătat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă a discutat viitoarea propunere de ministru al Apărării şi cu ambasadorul SUA în România, liderul PSD a răspuns că i-a transmis acestuia că noul ministru va fi desemnat, marţi. „N-am discutat această propunere, pentru că nu trebuie să iau viza de la niciun ambasador pentru membrii Guvernului, dar i-am spus ambasadorului (SUA – n.r.) că, marţi, vom avea Biroul Permanent Naţional şi va fi un ministru plin”, a punctat Dragnea.

Ponta ironic, Weber ferm!
La Târgu-Jiu, ieri, Ponta a fost ironic în legătură cu numirea în funcția de ministru a deputatului de Gorj. “Îi este credincios lui Dragnea, are șanse să fie ministru la Apărare” a comentat fostul premier pe marginea informației vehiculate, în ultimele zile, că Mihai Weber ar putea fi propus pentru funcția de ministru al Apărării. În schimb, deputatul PSD de Gorj, Mihai Weber a anunțat, ieri, că nu va accepta șefia Ministerului Apărării Naționale, deși fusese cotat cu cele mai mari șanse să preia conducerea Armatei. Weber este şeful Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SIE şi vicepreşedintele Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaţilor, însă a precizat că nu se simte pregătit din punct de vedere profesional pentru o astfel de funcție.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here