Echipaj al Ambulanţei Gorj, la cursul de resuscitare de pe Arena Naţională

573

Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj s-a deplasat, sâmbătă, la Bucureşti pentru a participa la cel mai mare curs de resuscitare, doborându-se astfel un nou record naţional.

Peste 10.000 de persoane au învăţat şi exersat manevrele de resuscitare predate de specialişti în prim ajutor şi medicină de urgenţă. Evenimentul a fost organizat pe Arena Naţională de Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, care împlineşte, anul acesta, 110 ani de funcţionare fără întrerupere.
La acţiunea intitulată “Record pentru viaţă – 110 ani de salvare a vieţii”, a participat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj format din patru cadre. “S-a încercat doborârea unui record pe Arena Naţională, întregul eveniment fiind organizat de Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Am participat şi noi cu un echipaj format din patru cadre: doi asistenţi medicali, un ambulanţier şi un voluntar. Deplasarea şi prezenţa noastră acolo s-a făcut în baza unei adrese trimise în prealabil la noi de către reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Ei au fost cei care ne-au solicitat să trimitem un echipaj”, a declarat Marinică Niculescu, şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj.
În ciuda participării a peste 10.000 de oameni, România nu a reuşit să doboare recordul stabilit de Germania de 11.840 de participanţi la un curs de resuscitare. Participanţii la evenimentul intitulat “Record pentru viaţă – 110 ani de salvare a vieţii” au învăţat cum să facă evaluarea unui pacient, să recunoască stopul cardio-respirator, să aplice compresiile toracice şi ventilaţia, la sesiunea de resuscitare participând circa 600 de instructori. Alături de personalul medical, fiecare participant a aplicat pe un manechin procedura standard de 30 de compresii cardiace şi două insuflări pulmonare.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here