Eco Jurnal

Gunoaie peste parapet, pe Bujorăscu

14 septembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  

Aproape de creasta dealului Bujorăscu, de o parte şi alta a drumului sunt mai multe refugii auto pentru ca și cei ce vor să oprească din diverse motive să nu îi încurce pe cei ce urcă ori coboară DN 67 în porţiunea dintre Vârtop şi Roşiuţa. Gunoaie aruncate peste parapet la vale că, vorba aia “din maşină nu se vede”, atrag atenţia celor ce din diverse motive coboară din drum în vegetaţia de pe marginea lui.

Semnatura eletronica CertDigital

Nu trebuie neapărat să fim detectivi ori agenţi din clasa 007 pentru a deduce că activităţile cu pricina sunt desfăşurate de mai mulţi indivizi, care aruncă resturile de la diverse localuri, care nu au probabil contracte de salubritate, iar alţii curăţă cabluri “împrumutate” de pe la unităţile din zonă pentru a lua metalul din ele, iar pentru faptul că nu pot da foc la izolaţii (ar atrage prea mult atenţia) sunt aruncate peste parapetul drumului, ce traversează dealul în zona crestei, unde panta este mai abruptă, iar respectivele gunoaie ori izolaţii de cabluri sunt mascate de vegetaţie (cu excepţia cazului când din grabă “meseriaşii” nu şi-au făcut treaba cum trebuia), şi în plus s-a mai nimerit şi unul ca mine care a vrut să facă nişte fotografii şi a dat peste respectivele deșeuri aruncate.

Bine, bine or să spună unii, dacă nu se văd din drum ce te bagi matale “ca mărarul în ciorbă”? Păi mă bag (zic eu) că aşa au dispărut componente metalice de pe căile ferate, capacele de utilităţi publice, de la hidranţii subterani, şi nu în ultimul rând, de pe drumuri (parcă în urmă cu câţiva ani a fost un ambuteiaj cu mai multe accidente pe Autostrada Soarelui legat de nişte mirişti care dacă nu mă înşel li s-a dat foc şi din cauza vizibilităţii reduse s-a întâmplat evenimentul, iar oficialii au afirmat cu seninătate că nu au putut semnaliza situaţia participanţilor la trafic pentru că echipamentele ce trebuiau să facă asta fuseseră furate cu ceva timp înainte cu tot cu cabluri). Başca accidentele pe care le vedem aproape zilnic la televizor a căror victime sunt cei ce vor să fure părţi metalice, componente electrice sau cabluri de alimentare ori semnalizare ce nu de puţine ori sunt sub tensiune.
Mugurel Petrescu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL